Sonete de Vasile Voiculescu - CLXXIX

"Nu! gloria iubirii nu este îmbuibarea,
Ospeţe de săruturi, orgii de îmbrăţişări,
Ci dorul lung şi taina-mpletită cu-aşteptarea
Sunt duhul ei pe-o lume de vane desfătări.
Prin înfrânări şi chinuri asceţii-ating extazul;
Eu te ador cu-acelaşi canon ce-ntreg mă-nfrânge,
Căci dragostea nu-i apă, să-ţi umfle-n vânt talazul.
Laşi gloabele în voie; în ştreang pui purul sânge...
Eu nu ţi-am scris, ca alţii, pe lefuri sau merinde
Simţiri gălăgioase cu arderi măsluite;
Sonetul meu e cuget şi patimă,-mpietrite.
Cu inima ciocneşte-l, că scapără, s-aprinde..
În scoica mea închisă, dârz, făr' de răsuflare,
Încet ia suferinţa chip de mărgăritare."
Joi, 17 martie 1955

Am descoperit acest cîntecel uitat în timp... sper să vă facă plăcere să-l ascultaţi...

Sonete de Vasile Voiculescu - CLXXV

"Să fie dar Iubirea o mască a Durerii ?
Alt chip al ei când poate adoarme şi visează?
De ce atunci în mine rămâne pururi trează,
Făr' de ogoi chiar până pe perina plăcerii?
Cu care inşii meşteri strâng roze cu duiumul;
Strivite-n teascuri grele şi stoarse, le deşartă
De tot ce au în ele adânc etern: parfumul.
Închisă în cleştare, esenţa lor străbate
Departe, peste veacuri...nici moartea n-o învinge,
Şi duhul rozei umple pe toţi câţi va atinge...
Aşijderi eu, de-a voastre torturi neîndurate,
Mă distilez în versuri, prin harul poeziei
Vă-mbălsămez în pura miresmă-a veşniciei."

Miercuri, 23 februarie 1955