Luciano Pavarotti în Rigoletto...

Luciano Pavarotti în Rigoletto (CD 1 şi 2)

Răceala şi efectele ei - A TREIA PARTE

3. Un experiment de hidroterapie

"O altă experienţă a arătatu că pelea noastră este într'o relaţiune foarte intimă cu organele digestiunei (stomaculu şi intestinele) noastre. E cunoscutu că după o baie, avemu multă poftă de mâncare, apoi iaru e cunoscutu că, cându şi'a răcitu cineva picioarele, e prinsu de colică sau urdinare; daru cându şi'a răcitu şalele, e prinsu adeseori de dizenterie (lesenderie) cu sânge. Daru cându copiii 'şi răcescu burta, suntu expuşi a fi prinşi de vărsătură şi urdinare.
Mulţi oameni răcindu'se toţi d'o dată, totu nu se voru bolnăvi toţi d'unu felu, ci din contra unulu s.e. va fi atacatu de o peripneumonie, altu poate d'unu guturaiu, daru alu treilea d'o inflamaţiune în ureche. Asta provine de felurimi de predispoziţiuni care le au în corpulu loru. Proverbulu care zice: "unde e aţa slabă, acolo se rupe" se adeverează şi aici. Unulu care are unu peptu slabu sau care lucrează prea multu cu peptu (s.e. unu profesoru, unu advocatu, unu cântăreţu  ş.c.l.) voru dobândi o peripneumonie; daru unu altu care are unu capu slabu, va dobândi unu reumatismu în capu; pe cându altulu care are o predispoziţiune pentru guturaiu (mai cu seamă pleşuvi) voru dobândi unu bunu guturaiu; pe cându iaru unu altu cu unu stomacu slabu, va dobândi o urdinare sau o colică. Daru nu numai diferiţi indivizi, ci chiaru unu singuru omu răcindu'se mâine, nu va dobândi totu această boală care a dobândit'o eri după o răceală; căci natura omului se schimbă şi cu dânsa se schimbă şi predispoziţiunea diferiteloru organe pentru diferite boale.
Unii oameni cu o pele fină, transperinte, suntu născuţi cu o predispoziţiune pentru răceală; alţii o dobândescu printr'o educaţiune şi modulu traiului loru, mai cu seamă cându prea au obişnuitu pelea loru numai cu căldura păstrând'o c'o mare anxietate de orice vântulu ceva, răcoritoru; aceşti oameni se răcescu prea lesne şi pentru dânşii negreşitu nu e mai bine decâtu a alerga la metoda lui Priessnitz cu apă rece care va întări corpulu loru în contra predispoziţiunei pentru răceală.
Pentru a se păzi de răceală, mijloacele cele mai bune suntu: pasa de tranziţiuni repezi de diferite temperaturi, mai cu seamă să nu bea cineva apă rece cându este în transpiraţiune şi întărirea corpului prin uzagiu d'apă rece; însă aceasta cere o mare circumspecţiune, ca să nu se răcească cineva la începutu cându nu e încă obişnuitu cu rece.
Până acumu am vorbitu de răceala produsă prin cauzele fizice; daru suntu şi răceli produse prin cauze morale. Cine nu ştie că unu omu care are frică de ceva, tremură de răceală? Cine nu'şi aduce aminte că auzind citindu seara vr'o istorie teribilă (s.e. de stafii şi de morţi înviaţi) că pelea lui se face aspră (pelea de gâscă) încâtu părulu i se zbârleşte? Cine din lectorii noştri care erau odată studenţi nu'şi aducu aminte de răceala neplăcută care au simţitu în luna lui Iunie în ziua examenului anualu, măcaru că afară lumea se văita d'o căldură prea mare? Apoi cine earu din stimaţii lectorii noştri care au avutu odată a face cu "oameni mari", nu'şi aducu aminte cumu pelea loru s'a făcutu "o pele de gâscă", cându aceea oameni mari de care depinde soarta loru, i'au primitu odată "foarte rece"? Toate aceste fenomene nu mai intră în sfera articulului igienicu d'astăzi şi medicina nu poate să facă aici altu nimicu decâtu a ura tineriloru să scape de răceală în luna lui Iunie şi tot d'o dată a ura tuturor oamenilor a nu avea trebuinţă de "anticameri", sau cel puţin a nu fi primitu rece acolo."

- SFÂRŞIT -

Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)

Răceala şi efectele ei - A DOUA PARTE

2. Practica medicală la domiciliu

"Ştiinţa vieţii sau fiziologia ne zice că pelea omului este acestu organu expusu influinţeloru răcelei. Pelea noastră e unulu din organele cele mai necesarie pentru menţinerea vieţei noastre; căci printr'însa easă neîncetatu o câtăţime considerabilă de materii fluide şi aeroase (gazoase) care au devenitu de prisosu pentru corpulu nostru. Cându această evaporaţiune a materiiloru fluide nevăzute (aburiloru de apă) încetează a se urma din pelea noastră, vieaţa noastră este ameninţată; de aceea cându pelea noastră se strică, vieaţa ne este în pericolu. S.e. cându cineva 'şi'a arsu o parte mare a pelei sale, este în pericolu deşi arzura pelei nu e prea mare în sine. Vărsatulu, scarlatina şi celelalte asemenea patime ale copiiloru, suntu aşa de grave şi de periculoase, fiindcă pelea corpului este atunci atacată şi nu poate să funcţioneze. Pelea omului are o ţesătură d'o compoziţiune delicată şi foarte admirabilă. Nu putemu să întrămu aici în descrierea acestui miraculu alu naturei, însă atâtu putemu să zicemu că pelea, spre a împlini funcţiunea ei d'a curăţa sângele de felurimi de materii devenite de prisosu şi vătămătoare; că pelea aceasta, zicemu, este pătrunsă de felurimi de pori, de vine foarte mici şi de arterii foarte mici care aducu sângele sub suprafaţa pelei la toată periferia (ocolul) corpului; aşadar când pelea se răceşte îndată după ce era caldă, porii se strângu şi vinele şi arteriile asemenea, atunci evaporaţiunea materiiloru fluide nu mai poate să se urmeze şi sănătatea este derangiată. Mai cu seamă se întâmplă aceasta cându pelea era în transpiraţiune cându porii ei suntu deschişi şi cându îndată s'a răcitu şi materia destinată a eşi afară prin transpiraţiune (năduşeală) s'a întorsu iaru în corpulu nostru.

Sângele nostru are o căldură multu mai mare decâtu aerulu care ne încongioară; căci căldura sângelui nostru, se sue până la 32 grade (Reaumur) pe cându aerulu abia în unele zile prea călduroase în luna lui Iulie, se suie la această temperatură. Aşadaru, fiindcă căldura caută totdauna să se puie în echilibru, de aceea aru căuta să easă şi prin pelea noastră dacă n'amu purta îmbrăcăminţi calde care împedecă această eşire a căldurei din corpulu nostru; daru acumu pelea are şi ea cu puţină diferenţă totu acea căldură ca şi sângele nostru. Nu e de mirare că, cându expunem toată sau o parte a pelei la o temperatură mai inferioară decâtu a corpului nostru, că atunci, răcindu'se îndată, poate să aducă vătămare sănătăţei noastre în trei moduri, adecă:
I. Porii ei se strângu şi evaporaţiunea fluideloru nu se face, atunci rămâne în sânge o mulţime de materii care trebue să easă şi calitatea sângelui se strică, de aceea răceala pelei aduce mai cu seamă Rheumatismu în care sângele e alteratu (stricatu).
II. Cându pelea se răceşte, atunci sângele care era mai nainte răspânditu peste periferie (ocolulu) ca şi centrulu corpului, se retrage de la periferie către organele centrale ale corpului (către capu, plămâni, inimă şi c.l.) şi produce acolo congestiune (grămădire); şi chiaru inflamaţiune (aprindere) sau ruptura unora vine mici din cauza grămădirei atunci apoplexia (damblaua) e gata. De aceea iarna mai cu seamă se arată felurimi de inflamaţiuni în peptu şi în cap ca şi apoplexia este foarte deasă cându domneşte afară unu geru tare şi secu.
III. Răceala pelei împedecându eşirea afară din corpu a unora fluide de prisosu, aceste fluide rămâindu în corpu, producu acolo idropică; căci idropica nu e altu nimicu decâtu prisosirea materiiloru fluide care prin vr'o împedecare, n'au eşitu afară; de aceea nu e raru să vedemu că oamenii care şi'au răcitu pelea că îndată s'au umflatu, mai cu seamă se întâmplă aceasta la copii după scarlatină (cochinadă) cându atunci pelea loru e foarte subţire şi prin urmare prea supusă răcelei; asemenea copiii poate să fie prinşi de idropică peste totu corpu în puţine ore."

- va urma -

Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)

Răceala şi efectele ei - PRIMA PARTE

"Nu este vorbă care să se repete în toate zilele atâta ori ca vorba "răceală". Să inte cineva într'o societate unde suntu adunaţi mai mulţi oameni şi curându o să vază că pentru toate suferinţele omeneşti "răceala" e vinovată. Unulu se vaită de durere de capu; altulu strănută prea multu; alu treilea tuşeşte; alu patrulea are vărsătură sau urdinare; alu cincilea tremură de frigu; alu şaselea arde de căldură; alu şeaptelea are durere în toate oasele; alu optulea are o surzire în ureche; alu noălea are guturaiu; alu zecelea are durere de ochi; toţi aceşti oameni zicu că "s'au răcitu" şi pentru asta s'au bolnăvitu.

Altulu rămâne toată noaptea în birtu, a mâncatu ca cându aru avea stomaculu unui Elefantu, a băutu vinu mai multu decâtu cămila bea apă şi spre ziuă s'a întorsu acasă. Dimineaţa e bolnavu şi chiamă pe doctoru. "Ce ai domnule?" îlu întreabă medicu. "M'amu răcitu astă-noapte mergându acasă" dă răspunsu.

1. Vizita doctorului după petrecere...

Unu altu are gura plină de dinţi găunoşi; cu toate acestea mănâncă la balu felurimi de cofeturi şi bomboane. Cându vine acasă, negreşitu că'l apucă durerea de măsele; însă elu zice că s'a răcitu la balu, căci era într'o uşă şi fereastră, deşi amândouă erau închise. O fată tânără este îmbrăcată într'o "rochie de balu" care îi strânge peptu, făcându'lu ca un băţu de subţire încâtu abia poate să răsufle; ea merge aşa la balu şi joacă acolo toată noaptea. Nu e de mirare că după acest atacu neraţionabilu alu organeloru resuflărei, se arată o tuse şi alte asemenea semne neplăcute. Daru tânăra nu încetează să zică că "cându a eşit de la balu s'a răcitu la garderobu". Daru unu tânăru cu o inimă "prea înfocată" abuzează de plăcerile vieţei, să slăbeşte încâtu picioarele îi tremură şi nu'lu mai ţine. Elu zice că "asta îi a venitu dintr'o răceală". Şi nu ştie că din contra, îi a venitu de prea multă căldură.

Într'unu cuvântu: mai toate suferinţele fizice ale omului, mai toate patimile, suntu socotite că ar fi venitu de răceală. Ce este daru această "răceală" care joacă unu rolu aşa mare în viaţa oameniloru? Care este partea corpului nostru care este expusă aşa de desu acestei cauze vătămătoare? Cumu se răceşte corpulu nostru?"

- va urma -

Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)

Rabindranath Tagore...

"În 1913, premiul Nobel pentru poezie era acordat lui Rabindranath Tagore. Un poem, reprezentativ mai ales pentru mesajul său, conferea, operei sale lirice particulară valoare:
Un bătrân este mistuit de dorul de a afla piatra filozofală, căutată de alchimia medievală, piatră care preschimbă în aur orice metal pe care-l atinge. Şi, bătrânul, încins cu un lanţ de fier, pleacă, străbate de-a lungul râurilor ţări  de-a rândul, lovindu-şi cingătoarea cu fiecare piatră întâlnită în cale. Ajuns în Europa, pe malul unui râu, facându-şi lucrul pentru care pornise, nişte copii, cu vitele la păşune în lunca râului, se apropie, privesc şi arată stăruitor cu  degetul spre bătrân, spre cingătoarea  lui. Bătrânul se opreşte, priveşte şi el şi, deodată, izbucneşte într-un plâns neistovit. Aievea, lanţul cingătorii lui strălucea: devenise aur. Vestea despre el s-a răspândit şi locuitorii satelor din jur se adună; bătrânul încă plânge... Când s-a oprit din plâns, la rugămintea mulţimii, dezvăluie taina: "Am căutat de-a lungul timpului şi drumului piatra. Am avut-o în mână, mi-a prefăcut lanţul în aur, precum vedeţi, dar n-o mai am. Am aruncat-o, fară să ştiu. Am lepădat-o."
Mesajul era adresat nouă, Europei: "Voi, europenii - vrea să ne spună Tagore - aţi avut această Piatră care  transfigurează, salvează, mântuieşte; dar aţi lepădat-o. Iar Piatra e Hristos". Acesta este mesajul lui Tagore adresat nouă, europenilor. În acest spirit, unui misionar englez care-i scrisese, cerându-i sfat cum să-şi împlinească vocaţia lui misionară creştină în India, Tagore îi răspunde: "Dacă veniţi, predicaţi şi dovediţi iubirea, iubirea lui Hristos!"

Izvor: Prezentare de părintele GALERIU la "OFRANDA LIRICĂ" (GITANJALI) de RABINDRANATH TAGORE

Rabindranath Tagore (Scenariu radiofonic de Valeriu Sârbu)

Plantele Orhidee...

"Plantele Orhidee sunt în Botanică, aceea ce este cartea numită "O mie şi una de nopţi" în literatură. Adecă tocmai ca în numita carte găsimu o adunare din cele mai bizare istorii, aşa găsimu la o Orhidee o adunare din cele mai bizare forme de plante, nişte forme de flori aşa de stranii (ciudate) încât n'aru crede cineva la existenţa loru, dacă nu le'aru găsi în realitate în natură.
Eată cum se exprimă D. K. Muller despre aceste clase de flori. "Făptura şi formele acestor flori, zice acestu autoru, covârşeşte toate ce aru putea imaginaţiunea noastră să'şi imagine în sfera fiinţeloru fantastice şi imaginare. Aceste flori suntu toate compuse de şease foi, daru Natura a ştiutu să varieze făptura fieştecărei foi deosebite şi compoziţiunea loru împreună, încâtu au eşitu nişte forme încântătoare, extraordinare. Într'aceste flori găsimu unele care seamănă cu un pantofu de damă foarte elegantu, cu panglice şi un nodu graţiosu, sau că floarea are colori atâta de vii şi de strălucitoare încâtu seamănă cu rubinu, smaraldul, topaz şi alte pietre preţioase, atâta de rare şi de extraordinare încâtu nici fantezia orientală fierbinte a principesei în cartea "O mie şi una de nopţi" nu le prezintă în colori mai vii şi mai fantastice. Altă dată, o floare orhidee se prezintă ca o insectă, cu aripile sale întinse zburând încoace, încolo. Mâna botanistului tremură câteodată de surpriză şi de mirare cându va să ia în mână o spică de flori şi întâlneşte nişte albine, muşte, lăcuste, sau chiaru broaşte mici, sau capete de şerpi, de boi, de maimuţe sau a unui cavaleru cu cască şi toate aceste obiecte nu suntu în realitate altu nimicu decâtu flori care au îmbrăcatu forme stranii a acestoru obiecte. Ba încă, în sudul Americei există o speţă de flori orhidee (Peristeria) care seamănă într'atâta c'o porumbiţă cu aripi întinse, încâtu populii păgâni o venerează ca simbolulu zeetăţei amorului, pe cându creştinii d'acolo venerează această imagine ca prezentaţiunea a spiritului sanctu.

Florile orhidee, ori că stau dreptu în susu, sau că suntu atârnate în josu formându ca nişte ciorchine sau adunături de flori foarte plăcute. Unele orhidee suntu foarte roditoare; aşa se găseşte într'o grădină în Anglia o plantă orhidee (Dendrobium speciosum) care poartă două mii de flori. Nu există o coloare în lume care nu este reprezentată în orhidee; daru mai cu seamă se găseşte la aceste flori în privinţa coloriloru o armonie admirabilă care face că vederea acestoru plante este aşa de plăcută. Daru şi în parfumuri suave şi delicioase suntu bogate aceste flori. E destulu ca să numimu aici Vanilia care este şi ea unu felu de orhidee. Daru mai în genere, toate orhideele sunt aşa de odorante încâtu o singură plantă umple câteodată o florărie întreagă cu odoarea ei.
Aceste plante admirabile în felurimi de chipuri, crescu numai în climele cele mai calde (tropice); acolo (mai cu seamă în America tropicală) pădurile suntu pline cu orhidee care nu crescu pe pământu, ci susu pe arbori; căci suntu plante parazite care se nutrescu pe costulu altora. Nu e de descrisu, zicu voiagiorii, frumuseţea unei pădure virgine în sudulu Americei cu arborile sale seculare, cu palmierile sale gigantice, în mijloculu cărora suntu atârnate în aer nişte fiinţe bizare care formează în aceste imense regiuni, parcă un plafonu zugrăvitu cu felurimi de obiecte fantastice; aste suntu felurimi de orhidee atârnate susu pe arbori unde crescu.
Cultura orhideelor în climele noastre este camu costisitoare; căci cere o florărie d'o temperatură (căldură) foarte înaltă şi tot d'o dată unu aeru umedu. Cu toate acestea, suntu acumu în Europa nişte florării unde crescu mii de speţe de orhidee; căci, observă un botanistu, suntu acumu cunoscute mai multe speţe de orhidee, decâtu era cunoscutu speţe de plante în genere, nainte cu o sută de ani.
Cine daru va să admire pe pământu unu paradisu de flori exotice de felulu celu mai extraordinaru, să viziteze o florărie de orhidee. Tocmai atunci va pricepe aceea ce zice religiunea indieniloru "Dumnezeu vrându a face o poezie, a făcutu flori!"

Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)

Country Clasic

Country Clasic found on Classic

Apteryx Australis (Kiwi) sau paserea fără aripi...

"Nu e de multu, cându Naturaliştii au privitu pe această pasăre ca o fiinţă fabuloasă care nu există; până cându căpitanul Barolay a adusu la Europa în anulu 1812, unu exemplaru alu acestei paseri şi  atunci s'a văzutu că pasărea fără aripi este o realitate aşa de mare ca şi  unii "oameni fără capu". Cadaverulu acestei pasări este expusu în Muzeu Zoologicu de la Londonu.
Foarte remarcabilu este cioculu acestei paseri; căci nările sale formează ca doi cilindri care mergu în toată lungimea ciocului, apoi josu la deschiderea loru suntu acoperiţi cu două acoperişuri formate ca nişte capace. Când capacele se pun pe nări, le închide cu totu; dar pasărea, după voinţă poate să le deschiză. Natura denadinsu a datu acestei pasăre astfelu de organu de mirosu; căci Apteryx are obiceiu că îngăureşte cu cioculu său adâncu în pământu ca să caute acolo nutrimentulu seu (vermuşi, insecte, ş.c.l.) Apoi ea n'are un ciocu moale, simţitoru ca becaţele, de aceea Natura îi a conservatu organulu mirosului tare ca, prin mirosu să simţă ea prezenţa animaleloru, care facu nutrimentulu ei; apoi dacă n'aru avea ea aceste capace, nările sale îndată s'aru umplea cu pământu, săpându acolo adâncu şi îi aru fi slăbitu mirosu; de aceea natura îi a datu aceste acoperişe pe nării care, cându pasărea sapă, se punu pe nări şi le ţine liberu, daru cându pasărea va să ştie dacă este ceva pentru dânsa josu unde nu vede, atunci deschide capacele năriloru şi mirosulu ei de spionu îi slujeşte atunci foarte bine. Păcatu pentru poliţiile ţăriloru civilizate că spionii lor n'au capace pe nasu, căci ar făcea minuni, aru mirosi lucrurile care se facu chiar sub pământu.
Felulu traiului acestei pasăre e puţinu cunoscutu; se găseşte numai în Noua Zeelandă, unde şade singuratică în păduri care au unu pământu nomolosu; acolo se ascunde între arbori goi, sapă groapa în pământu cu nasu dară easă raru ziua şi numai noaptea (iaru ca unu bunu spionu). Indigenii d'acolo o gonescu multu; căci penile sale suntu foarte căutate pentru ornamentele manteleloru căpitaniloru acestoru populi sălbatici. Penele negre-oacheşe ale lui Apterix, suntu mai stimate în Noua Zeelandă decâtu Ermelinu în Europa pentru mantelele principiloru.
Vânatu dupe această pasăre, se face noaptea; adecă o gonescu la lumina făcliilor cu câini, rupu crăcile copaciloru şi acestu zgomotu o sperie tare, atunci ease din culcuşulu seu şi fiindcă nu poate să zboare, e prinsă. Deşi se apără bine cu cioculu şi cu picioarele groase, daru în zadaru, căci o pasăre care n'are aripi este ca unu populu care n'are presa liberă şi arme; amândouă suntu fiinţe fără mijloace de apărare şi de scăpare.
Gonirea acestei pasăre a făcut'o foarte rară chiaru în patria ei, daru în Muzeurile Zoologice ale Europei, Apteryx este una din paserile cele mai rare."

Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)

Viţă şi viaţă...

 

Tango found on Classic

Vulpea şi pisica de George Sion

Când vulpea nu ajunge la struguri, zice că-s acri!

"Pe'o poliţă înaltă, într'o cămar'odată
O oală cu smântână sta bine aşezată.
Pisica cea de casă se totu uita la ea,
Şi neputându ajunge, musteţile-şi  lingea;
Dar eată că şi'o Vulpe se'ntâmplă ca să vie,
Crezându c'acolo este vreo găinărie.
Cumu vede pe Pisica îi zice: "Ce pândeşti?
Au nu'ţi place smântâna ce'n oală o priveşti?"
Pisica îi răspunde: "Ba-mi place foarte tare:
Dar vezi, acuma, dragă, mă aflu'n postulu mare.
Te rogu însă priveşte colo sub grindă, susu:
Ce mândră clădărie de struguri s'a mai pusu!
Am auzitu că'ţi place această mâncărică.
Mănâncă, dragă Vulpe; şi  nu-ţi va fi nimică.
Iar Vulpea, ce la struguri s'ajungă nu putea,
Răspunde: "Suntu prea acri; nu-mi place, draga mea!"

Morala:
Adesea ne se'ntâmplă ca să ne păcălimu,
Cându prea multă "fineţă" se arată… "nu voimu!"

Izvor: 101 Fabule de George Sion

Biserica toamnei...

 

Chopin - Nocturnes found on Classic

Victoria Regia sau regina planteloru...

"Animalele terestre 'şi'au regele loru, acesta este leul; paserile în aer iar 'şi'au regele lor, acesta este vulturul. Chiar mica albină s'a constituitu într'o monarhie şi 'şi'a alesu o regină; de ce daru plantele să nu aibă unu "suveranu"? Daru eată că plantele, în toate chipurile mai delicate decât animalele 'şi'au ales o regină în loculu unui rege; o plantă dulce frumoasă şi  suavă în loculu leului, acestui suveran sângerosu şi în loculu vulturului, acestui rege hrăpitoru.
Domeniul apei a biruitu totdeauna pe domeniul continentului. Nu numai că regiunea apei e de trei ori mai mare decât regiunea continentului, apoi şi  toate fiinţele organice care trăiesc în domeniul apei, suntu multu mai mari şi mai gigantice decât aceia în domeniul continentului. Elefantulu, cel mai mare animal terestru, nu e nimicu lângă o Balenă, care ajunge la o mărime de 70 până la 100 picioare. Daru şi între plante, arborile terestru celu mai mare adică Pinus (bradul) din Australia şi alte clime calde, deşi ajunge la înălţimea gigantică de 200 până la 250 picioare, totu nu ajunge la mărime unora plante de mare din genulu "fucus" care au câteodată mărimea fabuloasă de 400 picioare (s.e. fucus macropyrus).
Daru şi în privinţa floriloru, apa nu rămâne îndărătu; căci deşi în genere, nenumeroasele flori de colori variabile şi d'odoare suavă crescu pe uscatu, însă şi marea are o mulţime de plante care îi suntu proprii, admirabile pentru frumuseţea loru particulară, cu care acopere fundulu oceanului făcându'lu parcă unu parteru de flori din cele mai bogate colori.
Planta Victoria regia, care botaniştii o numescu acumu Regina floriloru meritează cu dreptu cuvântu, această numire. Domnia îi se cuvine prin majestatea mărimei ei.
Să'şi imagine cineva o plantă acvatică crescându într'unu bazinu d'apă caldă, avându flori atâtu de gigantice, încâtu o foae ajunge la o mărime de 3 stânjeni şi la o grosime aşa de mare încâtu un copilu de 10 ani poate să stea pe o foae şi să n'o rupă! Apoi şi făptura unei asemenea foae este extraordinară. Partea de susu este netedă şi lucitoare şi noată peste apă, daru suprafaţa de josu a foii băgată în apă este făcută ca cea mai delicată sită, însă găurile acestei site suntu umplute c'o materie verde (paranhimulu foii). Daru pe margine, această foae gigantică este încongiurată c'o galerie de giuru împregiuru; aşadat foaia prezintă o luntre perfectă în care poate să şează unu omu.
Daru calitatea cea mai preţioasă şi cea mai grandioasă arată floarea acestei plante. Boboculu ei are mărimea unui capu de copilu; apoi se desface curându şi parcă neprevăzutu, de multe ori într'o noapte cu unu mare zgomotu, atunci dimineaţa floarea desfăcută prezintă spectaculu celu mai admirabilu. Sute de foi (petale) albe ca zăpada, încongiură marginea parcă cu unu firu roşiu de coloarea stacojie, şi toate fiindu d'o mărime neobişnuită, formează interiorulu acestei flori care atunci are unu diametru d'unu picioru şi mai bine! Să'şi imagine cineva o floare de mărimea extraordinară a unui picioru şi d'aceste calităţi briliante şi o să se explice favorulu celu mare şi admiraţiunea generală, care această plantă a dobânditu în puţini ani de cându a descoperit'o.
Acumu încă ceva despre istoria acestei plante.
Nainte câţiva ani, doi călători ştiinţifici Englezi au descoperit'o în Mexico unde creşte în mijloculu bălţiloru (precumu planta Nimfea sau Lotos). Cu mare pericol s'au apropiatu la acestu locu, însă dorinţa d'a admira d'aproape această regină a plantelor, s'au făcut că oamenii au uitatu de pericolu şi au mersu în luntre la dânsa d'unde au luatu şi sămânţa ca să transporteze în florăriile Europei. Dar în onoarea reginei loru. Englezii au datu acestei plante numirea de Victoria Regia. Toată lumea a aplaudatu la această numire, cându s'au încredinţatu că această plantă este într'adevăru regina planteloru, biruindu'le pe toate.
De atunci au încercatu întâiu la vestita grădină de Keiv lângă London şi a semănatu acolo seminţele acestei plante; însă fiindcă cere unu bazinu de apă caldă ca să crească acolo, de aceea a făcutu acolo dinadinsu o florărie mare umplută cu unu bazinu d'apă caldă pentru această plantă, care a reuşit bine acolo şi London au avut peste puţinu, ocaziunea a admira această descoperire nouă strălucitoare a ştiinţelor naturei. De la London, cultura acestei plante acvatică gigantică a trecutu la Gent în Belgia apoi la Parisu şi în cele dupe urmă şi la grădina imperială de la Schoenbrun lângă Viena; însă, precumu amu zisu, cultura acestei plante este foarte cheltuitoare şi e permisă numai oameniloru mari care poate să cheltuiască sume mari în grădina loru. Parcă că această floare regină 'i place a avea numai a face cu regii şi ceilalţi oameni mari. Daru oricumu, cu totu gustulu ei aristocraticu, planta aceasta merită admiraţiunea tuturora, măcaru celoru mai mari democraţi. De aceea şi Americanii din Staturile Unite, aceşti republicani purişti care nu voru să ştie de nici un respectu pentru vr'un cap coronat, se închină la majestatea acestei regine plantare şi  pretind că aceasta n'a atentatu până acumu între nimicu la instituţiunile liberale ale marelui Washington."

Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)

Maica Domnului cu Pruncul Sfânt - Icoană din Betleem - Locul unde s-a născut Hristos

Versuri şi cântări închinate Maicii Domnului-Byzantion şi Corul Ison found on Classic

Planta Lotos sau frumoasa apei...

"Cine nu s'a plimbat pe lângă un lac sau altă apă stătută şi n'a văzutu acolo nişte foi mari de forma unei inimi (sau coade) care, parcă notu peste suprafaţa apei, şi în mijlocul loru stau nişte flori galbene frumoase sau şi albe ca zăpada? Apoi rupându una şi ţiinându-o lângă nasu, cine n'a simţitu o odoare aromatică plăcută şi foarte delicioasă? Această plantă se numeşte în Botanică Nenuphar daru cea albă are un nume poeticu; căci se numeşte Nymphea alba, parcă este o Nymfă, adică una din acele fiinţe Mitologice, d'o natură semidivină şi semiumană, avându o faţă frumoasă ca o fiinţă cerească şi o inimă slabă, mai cu seamă pentru amoru, ca o fiinţă pământească. Într'adevăru, o simţire curioasă ne pătrunde cându ne rătăcimu vr'o dată în mijloculu bălţiloru singuratice, depărtate de locuinţele oameniloru şi chiaru a animaleloru şi întâlnimu îndată parcă o grădină frumoasă cu flori odorante notându în apă. Imaginaţiunea populară, văzându acestea, eată că 'ş'a închipuitu: că aceste flori frumoase exilate în asemenea locuri pustioase şi impure, trebuie să aibă în sine ceva misteriosu, ceva ascunsu şi eată că au zisu că aceste flori suntu nişte Nimfe fermecate pentru păcatele loru; poate fiindcă au iubitu prea multu. Dacă şi în lumea modernă s'aru pedepsi astfelu toate acele care iubescu multu, salele de baluri şi de soarele s'aru goli curându şi bălţi s'aru umple cu flori fermecate.

Daru în Egiptu creşte în râulu Nilu o speţă de Nenufaru ce se numeşte Lotos care are şi alte calităţi interesante şi chiaru miraculoase. Aşa s.e. această plantă se culcă noaptea şi se scoală dimineaţa; adică seara pogoară florile sale dedesubtulu apei şi dimineaţa la răsăritulu soarelui, iaru le scoate afară peste apă. Daru din seminţele şi rădăcina ei, făceau în Egiptu unu felu de pâine foarte nutritoare, care a nutritu mii de oameni; aceşti oameni se numeau "Lotophage" (mâncători de Lotos) şi au fostu o idee atunci că orice străin care venea în această ţeară a lotofageloru şi mâncau din fructul de Lotos, perdea dorinţa d'a se mai întoarce acasă şi rămânea pentru totdeauna în ţeara lotofagiloru. Asta ne aduce aminte și de cântecul nostru popularu despre apa Dâmboviţa, că e atâta de dulce încât cine o mai bău, nu se mai duce. Poate că nişte lotose ascunse pe fundulu Dâmboviţei producu la noi acestu efectu pentru orice streinu, că nu se mai duce; însă în România n'avemu trebuinţă să căutămu nişte nimfe albe pe fundulu bălţiloru deserte, le găsimu mai bine în bordeiu ca şi în saloane.
Daru să ne întoarcem la Lotos sau Nimfa din Egiptu.

Pentru toate numitele cualităţi, planta Lotos era foarte venerată la anticii Egipteni. La temple, mai cu seamă la coloanele care ornau aceste temple, să găsescu săpate foile frumoase a acestei plante. Putemu chiar să zicemu că această plantă a fostu celu d'întâiu obiectu, care a fostu prezentatu prin arta sculpturei. Earu şi în stilulu arhitectonicu cu mai multe secule mai pe urmă, planta Lotos cu trei foi ale sale a fostu privită la sculptori ca o plantă misterioasă (mai cu seamă la societatea secretă numită franc-masonerie).
La noi planta numită Sulfina (Melilotus) se rudeşte cu Lotos din Arabia şi este stimată pentru odoarea ei şi pentru cualităţile ei medicale; însă ea nu creşte în apă.
Daru în articolulu viitoru vomu face cunoştinţă d'o altă plantă d'apă numită Victoria regia multu mai curioasă şi mai interesantă decâtu Lotos."

Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)