sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Capra Rupi-Capra - A DOUA PARTE

Cerbi şi porci mistreţi în pădure
"Rupi-capra nu aparţine la genul animalelor fricoase cum le produce un pământu şesu despoiatu de munţi. Întocmai cum a observatu Montesquieu: oamenii de ţări şese suntu fricoşi şi cei din munţi suntu curagioşi, asemenea vedemu şi la animale.
Rupi-capra este una din animalele cele mai curagioase. Susu acolo unde nemeţii ameninţă cu sgomotul lor infernal a năvăli peste totu şi a nimici orice întâlnescu pe drumu; acolo pe vârfurile periculoase ale stânciloru ascuţiţi unde poate o pisică aru avea frică să rămâie; în aceste cetăţi naturale parcă neaccesibile de orice fiinţă vie, acolo stă rupi-capra cu o mare mândrie şi'şi bate jocu de gonitorii ei. Daru omul, această fiinţă care, câteodată e mai sfiicioasă decât îngerii şi altădată mai îndrăzneaţă decât diavolii; omul, zicem a cutezatu a urma rupi-capra până în aceste locuri fabuloase, neaccesibile. Nenumeroşii vânători de rupi-capre a plătitu cu viaţa loru, această îndrăzneală; cu toate acestea, mulţi alţii i'au urmatu în această cale periculoasă. Este o atragere misterioasă, neexplicabilă, care atrage pe vânătorulu Alpeloru tocmai către rupi-capra şi locuinţa ei periculoasă. Această circumstanţă a datu locu la multe tradiţiune şi fabule populare în ţările muntoase, unde există rupi-capra. Acolo se zice că satana priimeşte câteodată forma unei rupi-capre şi trage pe omu către dânsu ca să'l pearză. Aşa este omu; cându imprundeţa lui l'a dusu într'o nenorocire, nu zice că elu e culpabilu şi învinovăţeşte pe toată lumea, chearu până la satana. Satana negreşitu că nu este vr'o fiinţă amabilă, cu toate acestea elu e de multe ori foarte nevinovatu, în crimele care le scriemu pe contulu lui, şi elu aru putea zice ca unu omu vestitu: "Suntu rău daru totu suntu mai bunu decât reputaţia mea".
Femela rupi-caprei este mai lesne de prinsu decâtu masculu, căci femelele suntu adunate în grupe împregiurulu puiloru loru, care îngrijescu cu o mare tandreţe, pe cându mascululu petrece o viaţă singuratică în locurile cele mai retrase. Unde s'adună o turmă de rupi-capre femele, acolo pune o santinelă care le înştiinţează îndată cându se arată vr'unu pericolu, atunci toate îndată dau fuga şi se facu nevăzute. Cându aceste animale se vădu tare gonite, se aruncă cu corpulu loru din vârfurile munţiloru la vale, cu o ageritate aşa de admirabilă, încâtu nu'şi facu nici unu rău şi scapă.
Rupi-capra iarna se pogoară mai josu şi vara se sue mai susu; căci ea urmează hotarulu zepezei care şi ea iarna se pogoară mai josu şi vara se sue mai susu. De la luna lui Iunie până la luna lui Septembrie, este etatea de auru pentru rupi-capra, atunci găseşte ea pe munţi păsciunea cea mai plăcută, erburii de munţi cei mai aromatici; se îngraşe şi se face veselă, daru iarna cându munţii suntu acoperiţi cu zăpadă şi nu e păsciune, ea sufere multu, daru totu nu moare; în genere are o viaţă tenace şi se ştie că de multe ori rupi-capra atinsă de glonţulu vânătorului cu burta crăpată, cu maţele atârnate afară, au datu fuga, au săritu peste abisuri efroiabile (terifiante, înspăimântătoare) şi au scăpatu de vederea omului.
Amorulu sexelor se deşteaptă la rupi-capra tocmai la toamnă. Atunci în mijloculu uraganeloru teribile ce domnescu atunci între munţi, parcă toate elementele naturei fiindu în luptă, în mijloculu acestoru lupte zicemu, se urmează şi o luptă furioasă între masculii rupi-capreloru. Femela asistă la aceste scene sângeroase unde vădu cu sânge rece cumu unul şi altulu din adoratorii ei, cadu din vârfulu munţiloru într'unu abisu imensu, împinsu acolo de către rivalulu său, furiosu de dorinţă şi jaluzie. Daru cu celu biruitoru, femela pleacă veselă, şi amândoi se retragu la unu locu singuraticu spre a gusta acolo în tăcere şi solitudine, dulceaţa amorului. La sfârşitulu lui Aprilie, ea fată doi pui. Ea'i hrăneşte cu ţâţă şease luni şi îngrijeşte singură pentru creşterea loru; căci tatălu loru e totudauna necăjitu şi nu va să ştie nimicu de puii săi.  Daru aceşti pui abia că suntu născuţi, că îndată începu să sară peste stânci, şi abisuri urmând muma loru cu o iuţeală încâtu nimini nu poate să'i urmeze. Cându muma loru e prinsă, ei din sine se predau în robie, nevrând ca să se separe de la muma loru nici în viaţă nici la moarte.
Vânătura rupi-caprei este cea mai rea întâmplare în Alpi (munţi); ea este centrulu în împregiurulu căruia se învârteşte toată lumea alpină. Vânătorulu, amu zisu, este trasu în susu c'o putere misterioasă, demonică. Nici unu Urangu, nici o făptură nu este pentru dânsu vr'o împedecare.
Singuru, cu puşca şi unu sacu de pâine pe spinare, cu unu bastonu feratu în mână, începe călătoria sa în această regiune periculoasă unde va rămânea mai multe săptămâni. O dorinţă nerezistibilă, îlu atrage către aceste locuri născute pline d'unu caracteru de majestate şi d'o măreţie sublimă. Daru ce condiţiune mare suntu cerute de la dânsulu ca să reuşească în această  întreprindere periculoasă! Elu trebuie să aibă unu umbletu siguru, nici o urmă de ameţeală, chiaru cându piciorulu său calcă lângă abisuri îngrozitoare; siguru trebue să fie ochiulu său, daru şi puşca sa şi glonţulu său trebuie să fie siguru. Elu ochează totu'd'auna numai capulu sau inima animalului, ştiindu bine că dacă îlu va atinge la unu altu locu, osteneala sa a fostu în deşertu. Daru cându vânătorulu întâlneşte acolo 9 rupi-capre conduse de una care se numeşte "regele rupi-caprelor" care este unu animalu bătrânu, atunci vânătorulu recomandă sufletulu său cerului printr'o rugăciune ferbinte; căci este celu mai mare pericolu d'a goni acestu rege alu rupi-caprei daru cea mai mare glorie aşteaptă pe vânătorulu acasă în sânulu său cându va reveni.
Acestu traiu a întăritu viaţa oameniloru în aceste locuri. Ei au devenitu d'unu caracteru energicu, sobri, întăriţi pentru toate ostenelile, despreţuindu moartea cu desăvârşire, într'unu cuvântu oameni belicoşi apărătorii mari ai libertăţei şi a nedependinţei lor naţionale.
Aru fi de doritu ca în multe ţări să trăiască căprioara ca să devie astu'felu o şcoală de cetăţeni buni."

 Copii cu căprioare de Crăciun
- SFÂRŞIT -

Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)

Niciun comentariu:

Definiţie...

Dragostea - rădăcina şi izvorul binelui - Sfântul Ioan Gură de Aur

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...