Se afișează postările cu eticheta muzică populară. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta muzică populară. Afișați toate postările

duminică, 28 iunie 2009

Maria PIETRARU - Eu cand am plecat de-acasa


"Eu când am plecat de-acasă,
Mi-am lăsat dorul pe masă,
Bundiţa în cui la grindă,
Pe badea plîngînd în tindă,
Ionel, Ionelule, măi…

Eu mă uit, el nu mă-ntoarce,
Nici cu mâna semn nu face,
Ionel, Ionelule, măi…

M-oi duce şi n-oi veni,
Să văd cine m-o dori,
De s-ar face satu' roată,
Nu mă mai întorc vreodată,
Ionel, Ionelule, măi…

De m-ar vrea cine ştiu eu,
M-aş întoarce-n satul meu,
Ionel, Ionelule, măi…

Măiculiţă, nu mă da,
După cine eu n-oi vrea!
Şi de l-oi vedea că vine,
Să-ncui mamă, uşa bine!
Ionel, Ionelule, măi…

Încuie uşa, şi-apasă,
Şi spune-i că nu-s acasă,
Ionel, Ionelule, măi…

Pădurice cu brad verde,
Cine pe badea mi-l vede,
Să-i spună că îl doresc,
Şi din inimă-l poftesc,
Ionel, Ionelule, măi…

La căsuţa mea din sat,
Să-mi fie iubit bărbat,
Ionel, Ionelule, măi…"


Alexandru GROZUTA - Vara vara, primavara


"Vară, vară, primăvară,
Vară, vară, primăvară,
Toate plugurile-mi ară,
La holdă de primavară…

Numai plugul badiului,
Numai plugul badiului,
Stă în vârful dealului,
Stă în vârful dealului…

Nici nu suie, nici coboară,
Nici nu suie, nici coboară,
Bate boii de-i omoară,
Bate boii de-i omoară…

Măi bădiţă, badiule,
Măi bădiţă, badiule,
Nu mai bate vitele,
Nu mai bate vitele!

Că pe unde umblă doru',
Că pe unde umblă doru',
Nu poţi ara cu plugu',
Nu poţi ara cu plugu'!"

Maria TĂNASE - Oraţia Soarelui (Ia-ţi mireasă, ziua bună...)


"Iese muma miresii, în mijlocul curţii
Şî se roagă Soarelui:
Zî-ne Soare, Ziua Mare
C-am o fată călătoare
Păste munţi înt'alte curţi
La părinţi necunoscuţi,
La surori fără durori
Şî la fraţi neîntrebaţi...

Şi, ia-ţi mireasă ziua bună
Di la tată, di la mumă,
De la fraţi de la surori,
De la fraţi de la surori,
De la pălanu' cu flori,
De la pălanu' cu flori,
De la fir de busuioc,
De la ficiorii din joc,
De la ficiorii din joc.
Că la mumă-ta ai fost,
Un măr mare şi frumos.
Da' la soacra-ta vii fi,
Ca vătrariu după uşă,
Ca mătura după uşă,
Ca vătrariu din cenuşă!

Păi, iese muma miresii,
În mijlocul curţii
Şî se roagă Soarelui!"

Marica PITU - Fata cu ochi maslinii




Marica PIŢU - Fata cu ochi măslinii…

"Fată cu ochi măslinii, mândră dobrogeană,
Nu te duce la izvor, singură codană! (bis)
Că de cîte ori te văd, mândră dobrogeană,
Inima îmi arde-n piept, cum arde o rană. (bis)

Fată cu ochi măslinii, floare din câmpie,
Tu eşti prima dintre fete, care-mi place mie! (bis)
Vino, fii mireasa mea, să-ţi pun voal de lună,
Vino, roua de pe flori, s-o bem împreună! (bis)"

Marica PITU - Cantec de la mare




Marica PIŢU - Cîntec de la mare…

"Frunză verde de cicoare, dorule,
Maică, inima mă doare, dorule,
Că iubesc un marinar, dorule,
Şi -i plecat de-aproape-un an, dorule.

Ei-s pe mare cu vaporul, dorule,
Şi m-a lăsat să-i duc dorul, dorule,
Dorul şi cu dragostea, dorule,
Mi-au fript mie inima, dorule!

Pescăruş din largul mării, dorule,
Tot la vremea înserării, dorule,
Mi-aduci veşti din depărtare, dorule,
Sub a tale aripioare, dorule.

Surioară, dragă mare, dorule,
Spune-mi tu, ce vezi în zare, dorule.
Nu vezi un vapor venind, dorule,
Sub el valul spumegînd, dorule?

Şi plecai cu dor pribeag, dorule,
Pe malul mării cel drag, dorule,
Să-l văd pe badea venind, dorule,
Cu batista fluturînd, dorule." (bis)



Ileana SARAROIU - Balada marului



"Foaie de-un pelin
Şi de-un rozmarin
Şi de calomfir
Voinicel străin
Ca măr dulce-n drum !
Cine pe drum trece,
Nu mi-l ocoleşte
Mi-l zburătoreşte
Mi-l zburătoreşte...

Trece străina
Dă cu prăjina
Crengile îi frânge,
Tulpioara-i plânge
Cu lacrimi de sânge,
Cu lacrimi de sânge...

Trece străinu'
Şi dă cu paru'
Şi-i rupe vârful
Şi-i rupe vârful.
Vârful ce-i zicea :
Taci tulpină, taci
Şi nu mai plângea
Ca nu-i vina ta
E-aceluia
Care te-a sădit
Şi te-a prăsădit
Şi nu te-a-ngrijit
Să fii ocolit,
Nezburătorit...

Verde mărgărit
Pe dealu-nverzit
Voinicu-a adormit
Calu-i priponit
Pe-un par de argint
Lanţ până-n pămant !
Voinicel străin,
Ca măr dulce-n drum !
Voinicul dormea,
Calul necheza
Şi mi-l deştepta.
Voinicul zicea :
"Bea murgule, bea !
De ce nechezaşi ?
Somnul mi-l stricaşi !
Că eu când dormeam
Frumos vis visam ...
Că mă logodeam
Şi mă însuram
C-o fată de Crai
De-aici de pe plai !"

Ileana SARAROIU - Doi voinici din Valea Mare


"Foaie verde trei migdale,
Mândra mea, draga mea…
Doi voinici din Valea Mare,
Mândra mea, draga mea…

Au plecat la vânătoare.
Să vâneze căprioare, măi, măi…
Căprioare n-au vânat,
Dar toată ziua mi-au stat, măi, măi…

Şi-n valea plină de soare,
Mândra mea, draga mea,
Erau două surioare,
Mândra mea, draga mea...

Cu şorţuleţul la brâu,
Spălau rufele la râu, măi, măi…
Şi cu dragoste cântau,
Ciocârliile-ntreceau, măi, măi…

Şi voinicii le-auziră,
Mândra mea, draga mea,
Şi mi le luară de mână,
Mândra mea, draga mea...

Iar în sat dădura veste,
Că şi-au luat două neveste, măi, măi…
Şi-au luat două surioare,
Cu ochii de căprioare, măi, măi!"


Titiana MIHALI - Bine-mi pare c-o plouat (Cantec de Sanziene)


Titiana MIHALI - Bine-mi pare c-o plouat…

"Haaai, haaai…
Bine-mi pare c-o plouat, măi!
Florile s-o căpătat, da',
Florile s-o căpătat.
Fetile ou alergat,
Flori cu rouă-ou adunat, da',
Cu rouă de dimineaţă,
Ca să să spele pă faţă.

Da lai… la… la… lai… la…

Haaai, haaai…
Să fie faţa frumoasă!
Şi ele mai drăgostoasă,
Şi ele mai drăgostoasă,
Să culeagă florile,
Să culeagă florile, da',
Că zin Sânzienele,
Că zin Sânzienele, măi!

Da lai… la… la… lai… la…

Haaai, haaai…
Să culeagă cîti-un struţ, măi!
Să le deie la drăguţ', da',
Să le deie la drăguţ'.
Să le facă coroniţă,
Să vadă care-i drăguţă,
Să le-arunce sus pă casă,
Să vadă de-a si mireasă!

Da lai… la…la… la… lai…

Haaai, haaai…
Să le-arunce sus pă casă!
Să vadă care-i mireasă,
Să vadă care-i mireasă.
Sie Zîna Zînelor,
Sie Zîna Zînelor!
Să puie noroc pă flori,
Să puie noroc pă flori, măi…
Care fată le-a lua,
Aceea s-a mărita.
Care fată le-a lua,
Aceea s-a mărita, măi!
Sie Zîna Zînelor!
Să puie noroc pă flori,
Care fată le-a lua,
Aceea s-a mărita măi!"

Florea TUPA - Hora muzicutelor

Maria PETER - Mai badita, strugur bun


"Măi bădiţă, strugur bun, măi…
Da', rupe-te-aş şi nu mă-ndur,
Rupe-te-aş şi nu mă-ndur, măi!
Te-aş lăsa pân' ti-i mai coace,
Da', rupe-te-a cine nu-ţi place!
Rupe-te-a cine nu-ţi place...

De te-a rupe-o fată hâdă,
Ţ-o fi lumea tăt urâtă…
Ţ-o fi lumea tăt urâtă...
Dacă noi dragi ne avem,
Mai bine să ne luăm, măi!"

duminică, 21 iunie 2009

Maria PETER si Aurelia FATU RADUTU - Copila seceratoare; De cand badita s-o dus

"Copilă secerătoare,
Spuni-i badii ce te doare,
De te doare inima,
Vină-n dealul cu jelea, măi...

Că-i acolo bădiţa,
Şi ţ-a-ndrepta inima.
Că-i acolo bădiţa,
Şi ţ-a-ndrepta inima, măi...

De te doare mijlocu',
Vină-n dealul cu doru', măi...
Că-i acolo drăguţu',
Şi ţ-a-ndrepta mijlocu', măi...

Hai, din nou, la secerat,
În holda fără de hat,
Cu toţi flăcăii din sat,
Ş-atunci de 'boală'-ai scăpat !"


"Vai de mine, că-i amiazi,
Nu-l văzui pre badea azi!
Dă nu-l văd păn' la hodină,
Nu-mi trebe' să mânc de cină !

Plin îi drumul dă ficiori,
Nu-s ai badii ochişori!
Plin îi drumul dă voinici,
Ochii badii nu-s pre-aici !

Că, răsărit-a luna-n prag,
Nu-i aici cine mi-i drag!
Răsărit-a luna-n şură,
Nu-i aici cine-mi dă gură!

Că, dă când s-o dus bădiţa,
Mi-i pustîie uliţa.
Uliţa - dă fluierat,
Guriţa - dă sărutat !"

sâmbătă, 20 iunie 2009

Ana POP CORONDAN - Neghinita neagra




"Neghiniţă neagră,
Mândruliţă dragă
Vină după mine,
Să merem în lume !

Ioane, Ioane,
Decât după tine
Mai bine mă fac
Trestie pă lac !

Trestie pă lac
Şi-oi trăi cu drag
Departe de lume
Cu gândul la tine !

Fă-te mândră, fă-te,
Că şi eu m-oi face
Mică seceruică
Şi-oi trece prin luncă ...

Trestii-oi tăia,
Pe tin' te-oi lua
Tu vei fi a mea
Trestioara mea !"

sâmbătă, 13 iunie 2009

Nicolae SABAU - Jocul si zicala gainii



"Frunză verde de zafiu, /tra…la…
Faceţi-mi drum ca să viu! /tra… la…(bis)

Cu găina ca ruja, /tra… la…
Să o dau la nănaşa! /tra… la…

Săracă găina me',
La toţi le place de e',
Că-i frumoasă şi-mpănată,
În Maramureş gătată!

Pare-mi-se ori s-aude, /tra… la…
Naşa mare oare unde? /tra… la… (bis)

La o masă-mpodobită, /tra… la…
C-ar mînca găină friptă! /tra… la…

Io găina nu i-oi da,
Pînă nu mi-o da gura,
Că-i găină ca-n poveste,
Cârâie şi duhăneşte!

Şi găina grasă tare, /tra… la…
Cu slănină-i pă spinare! /tra… la…
(bis)

Frunză verde din grădină, /tra… la…
Zi-i măi frate la găină! /tra… la…

S-o-mbătat găina me',
Şi naşa numa' de-abe',
Da nici naşa nu-i de piatră,
Să nu să-mbete vreodată!"

vineri, 5 iunie 2009

Aneta Stan - Teliţa, curge la vale...




"Teliţa, curge la vale,
Întâlnind Taiţa-n cale
Şi doinesc curgând cu drag măi,
Până-n lacul Babadag.

Spune Teliţa că-n val măi,
Lângă salca de la mal măi,
Aduce din Pricopan măi,
Dorul unui dobrogean măi…

Taiţa duce şi ea măi,
Dorul meu şi dragostea măi,
Mândre ape, surioare,
Să-mi duceţi dorul spre mare !

Cum curgi Teliţă la vale
Şi-ntâlneşti Taiţa-n cale,
Tot aşa şi eu cu dorul,
Să-mi întâlnesc puişorul !"

joi, 21 mai 2009

Maria Tănase - Cînd toca la Radu-Vodă...


"Am zîs verde lobodă, Draga neicăi,
Cînd toca la Radu-Vodă,
Of, draga neicăi,
Şedeam cu tine de vorbă…
Şi te ţineam de cingătoare,
Draga neicăi,
Tu-mi jurai pe Sfîntul Soare,
Draga neicăi,
Că de altul nu te doare…

Dar asară te-am prins faţă,
Draga neicăi,
Cum te ţinea-Ion pe braţă,
Draga neicăi,
Cum te ţinea Ion pe braţă!
Rezemaţi de cobiliţe,
Of, draga neicăi,
Vă dădeaţi de zor guriţe,
Draga neicăi,
Vă dădeaţi de zor guriţe!"

luni, 11 mai 2009

Maria Tănase - Astă noapte, te-am visat...


"Astă noapte, n-a fost noapte,
C-a fost jumătate moarte… (bis)

Ş-astă noapte, te-am visat măi,
Mândră că te-am sărutat!
Şi m-am trezît ş-am pipăit,
Dar nimica n-am găsît, măi…

Numă doru' inimii,
Scris pe faţa perinii,
Cu cerneala ochilor
Şi cu peana genelor, măi…

Apăi, dimineaţa, cînd mă scol
Şi văd aşternutu' gol,
Mă mir Doamne cum nu mor,
Cum nu mor de-atîta dor, măi…" (bis)

"Pentru această minunată realizare... mulţumesc cu drag bunului prieten şi colaborator Cristi... alături de care vom avea ocazia să descoperim şi să redescoperim folclorul autentic românesc de azi şi de odinioară... cu toate frumuseţile lui..."

Definiţie...

Dragostea - rădăcina şi izvorul binelui - Sfântul Ioan Gură de Aur

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...