Sonete de Vasile Voiculescu
CLVIII
Din clarul miez al vârstei râd tinereţii tale,
Trufaşa-ţi frumuseţe în faţă o privesc
Şi ochilor tăi, aştri tulburători de cale,
Opun intensu-mi geniu în care se topesc.
Mă-nfăţişez cu duhul, nu te sărut pe gură,
Plecat ca peste o floare, te rup şi te respir...
Şi nu nu mai eşti de-acuma trupească o făptură,
Ci un potir de unde sug viaţa şi strâng mir.
Nu-mi număr anii, seva nu stă în gingăşie:
Cu ideala forţă mi-apropii ce mi-e drag,
Înjug virtuţi şi patimi la marea poezie
În care, fără urme de pulbere tîrzie,
Te-amestec şi pe tine cu sila; pentru mag,
Pămîntul n-are margini, nici cerurile prag.
Joi, 2 decembrie 1954
Definiţie...
Dragostea - rădăcina şi izvorul binelui - Sfântul Ioan Gură de Aur
