Măria Sa Puiul Pădurii de Mihail Sadoveanu

Măria Sa Puiul Pădurii de Mihail Sadoveanu found on Classic

Agava şi Aloe - A doua parte: ALOE

"Aloes (Aloe perfoliata) este sora Agavei şi de multe ori au greşit între amândouă. Dar patria acestor două plante este foarte diferită; pe când Agava creşte în America meridională, adevarata Aloe creşte în India orientală şi Africa; mai cu seamă este vestită aceea ce creşte pe insula Socotara de aceea este şi numirea ei Aloe Soccotrina.
Caracterele botanice ale acestei plante sunt: corola ei are o gură stând drept în sus, staminele sunt lipite pe fundul florii; florile stau pe un picioruş (peduncul) mic şi când înfloresc s'înclină în jos. Florile adevăratei Aloe, sunt roşii. Dar caracterul cel mai important al acestei plante care i-a dat şi reputaţiunea vestită ei, este că apăsând sau fierbând foile acestei plante, dă o materie ca răşina numită Aloe care este una din remediile cele mai preţioase, cu care providenţa a înzestrat regnul vegetal pentru folosul omului.
Sunt în comerţ multe speţe de Aloe adică Aloe Hepatica (este întrebuinţată în Anglia); Aloe lucida (este întrebuinţată în Germania) dar cea mai bună specie este Aloe Soccotrina care este transparentă şi roşu oacheşă, având o odoare plăcută de balsam.
Cel d'intâi caracter medical al Aloei este forţa sa purgativă (de curăţenie); este un purgativ din cele mai drastice (energice) şi tare, însă produce o aprindere în corp, mai cu seamă în intestine (maţe), de aceea trebuie o mare băgare de seamă la darea acestui remediu eroic şi trebuie întrebuinţat numai la indivizi care au "o burtă leneşă", parcă toată partea de jos a corpului lor fiind paralizată precum îl vedem la oameni care pătimesc de trânşi, sau la oameni foarte graşi flegmatici, atunci nişte câtime de Aloe dată în hapuri (fiindcă este foarte amară) produce efecte mari. Vestite hapurile lui Morison care au fost şi sunt o mare curăţenie, nu numai pentru stomacile oamenilor, ci şi pentru pungele lor; aceste hapuri, zicem, sunt datoare pentru efectul lor, acestei plante Aloe care intră în compoziţiunea hapurilor. În genere era Aloe, ca sa zicem aşa marele cal de bătaie în mâinile şarlatanilor în medicină. Cei de peste Dunăre care umblă cu cutii de doctorie pe spinare strigând: "calos iatros" fac "minune" cu sacas-sabur (Aloe) căci sacas-sabur are şi o altă calitate curioasă: adică când o fată a făcut vr'o greşala şi greşala începe a fi prea vizibilă, prea ţinută chiar subt Malakov (care parcă este inventat pentru daldeaste întâmplări urâte), la acest caz zicem, buna Aloe şterge curând toate efectele greşelei tinereţei şi "boala cu ochi" închide ochii pentru totdauna. Într'adevăr, asta este o crimă şi pedepsită în ţările civilizate cu câţiva ani de închisoare, dar când o tânără varsă lacrime rugând ca s'o scape de ruşine şi amantul ei varsă o ploaie de aur, un "calos-iatros" abia poate să reziste; deşi produce cu lucrarea lui nemorală, nu numai moartea unei fiinţe omeneşti vii dar chiar şi prăpădirea şi ruina Maicei, care este expusă la o Hemoragie de moarte apoi şi la aprinderea altor organe sexuale care căzneşte o asemenea persoană nenorocită mai pentru toată viaţa şi îi dă drept unui moment de plăcere, o lungă existenţă plină de durere.
Iată ce este această Aloe, a cărei figură se arată alăturat într'un mod aşa de nevinovat."
Izvor - Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)

Cutiuţa muzicală...

Agava şi Aloe - Prima parte: AGAVA

"Aceste două plante născute în sudul Americei între care de multe ori s-a făcut o confuziune, sunt foarte remarcabile în multe rapoarte.
I. Planta Agava (Agava Americana) este d'o deosebită frumuseţe. Ea se numeşte în limba bulgară "Aloe" şi este cultivată în grădinile segniorilor mari în Europa, pentru deosebitele sale caractere interesante. Căci o Agavă este, ca să zicem aşa, un Antic. Când strămoşul a sădit o Agavă, poate că tocmai în zilele strănepotului, ea va începe a înflori; căci trec şaizeci, şaptezeci şi chiar o sută de ani până când o Agavă începe a înflori. Când se uită cineva la o Agavă de vârsta de 60 sau 70 de ani, o găseşte parcă un cerc sau o coroană de flori gigantice de mărime de 5 până la 7 picioare, de grosimea unei scânduri groase şi d'o formă extraordinară. Aceste foi ies drept din pământ, întocmai ca frunzele păpădiei. Oamenii au obiceiul de sapă numele lor pe foile Agavei şi câte odată o asemenea foaie poate servi ca un Almanah istoric păstrând numele oamenilor care au murit de mult. În astfel de stare rămâne Agava un semisecol şi chiar un secol şi sunt mulţi din proprietarii Agavelor care nu s'au vrednicit a trăi până a vedea cum o agavă înfloreşte. De aceea când o agavă începe a înflori, este o zi de sărbătoare în Mexic şi în alte ţări ale sudului Americei unde cresc Agave.
Semnele că o Agavă va să înflorească sunt că, în mijlocul coroanei foilor, unde la toate celelalte plante există un trunchi care lipseşte aici, acolo se suie acum ca un trunchiuleţ subţire care din zi în zi creşte mai iute, apoi iuţeala creşterii sale este atât de mare încât în timp de 8 zile, trunchiuleţul a ajuns de multe ori la o mărime de 30 si 40 picioare adică la mărimea unei case de două caturi şi grosimea lui are asemenea un picior în diametru. Tot acest trunchiuleţ, ce se numeşte "Ampa" (Hampe) este acoperit cu nişte foiţe mici în forma unei lance, apoi pe vârful său poartă un spic de flori care cuprinde mii de flori. S'au numărat până la 4000 flori într'un asemenea spic sau ciorchine. Peste câteva zile, mai des într'o noapte, s'aude un zgomot mare cu zbucnitură ca a unui tun; acesta este cauzat prin deschiderea buboacelor acestor mii de flori, atunci floarea se dezvoltă, face fructe şi seminţe, pe urmă planta se veştejeşte; căci Agava înfloreşte numai o dată în viaţa ei şi într'adevăr ar fi prea mult pentru o plantă care cere un timp d'un secol aproape, pentru o singură înflorire, ca să se bucure încă de mai multe înfloriri. Dar din rădăcina plantei moarte, se suie o altă plantă nouă.
Speţa cea mai comună de Agavă care se găseşte în grădinile Europei, este speţa numită Agava Americană care a fost introdusă în Europa în anul 1561 din sudul Americei. În Italia şi sudul Elveţiei a reuşit bine dar în nordul Africei şi în Sicilia se află în stare sălbatică.
În America moaie foile cele groase ale acestei plante şi scot dintr'însele nişte fire groase din care fac ştranguri, aţe, rogojini ş.c.l. Dar Mexicanii antici au întrebuinţat aceste fire din care au făcut ca un fel de hârtie de scris.
Este în Mexic o altă speţă de Agavă (A. Mexicana) care dă zahăr, adică după ce a ajuns la o vârstă de 1 1/2 ani, rup foile subţiri dinăuntrul plantei; atunci iese din plantă o zeamă dulce care, după ce s'a fiert şi răcit, dă un fel de zahăr foarte plăcut. Dar amestecând acest zahăr cu apă şi expuindu'l la o căldură potrivită în timp de 4 - 5 zile, începe să fiarbă ca vinul sau berea în pivniţă şi dă o băutură foarte spirtoasă numită "Pulque" care este foarte în favor la Indieni, încă mai în favor decât "Ţuica" la unii prieteni de cârciumă la noi.
În articolul viitor vom vorbi despre a doua plantă cu care s'a confundat planta Agavă, adică de planta Aloe."
Izvor - Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)
 

Divanul persian de Mihail Sadoveanu

Divanul persian de Mihail Sadoveanu (ep.1 - 4) found on Classic

Divanul persian de Mihail Sadoveanu (ep.5 - 8) found on Classic

Cântec pentru o floare de Otar Iosseliani (1959)

Cântec pentru o floare de Otar Iosseliani (1959) from vgeoi on Vimeo.

Pasărea liră...

"Toată natura este plină de armonie. O armonie divină muzicală, a pus creatorul în gura păsărilor. Privighetoarea are în gura ei instrumentul admirabil prin care scoate cântecele ei melodioase şi suave; alte păsări sunt d'o frumuseţe admirabilă prin colorile strălucite şi armonioase cu care Natura a acoperit corpul lor.

Dar paserea Liră este remarcabilă, nu prin cântecul ei melodios, nici prin frumuseţea colorii penelor, nici prin deosebita făptură a corpului, ci numai prin coada ei.
Să nu se mire cineva că o pasăre să fie frumoasă şi distinsă numai prin coadă; căci şi Păunul este remarcabil prin coada sa. Dar coada paserei Liră este d'o făptură cu totul extraordinară; căci înfăţişează forma unui instrument muzical şi foarte armonios numit Liră (precum arată alăturata figură). Această coadă e compusă de pene ordinare ca la celelalte paseri, însă e înconjurată de pene mari şi curbate astfel încât prezintă forma unei lire muzicale; adică al instrumentului celui mai plăcut în formă şi celui mai melodios în sunetele muzicale care le scoate, încât poeţii au luat-o drept simbol pentru poezia cea mai delicată, cea mai simţitoare şi cea mai armonioasă (poezia lirică).
Iată că la această pasăre s-a întâmplat un ceva, care se întâmplă deseori şi la oameni: căci unii oameni joacă în lume un rol pentru capul lor, alţii pentru gură, alţii pentru inimă iar alţii pentru coada lor. În China, rangurile bărbaţilor, mai cu seamă Mandarinilor (amploiaţilor Statului) se deosebesc nu după uniformă ci după mărimea coadelor de păr, care poartă pe cap.
Acolo coada este un "cin" al Statului, un semn de domnie. Apoi, şi în Europa coada este sceptrul domniei dar nu la bărbaţi ci la sexul cel frumos. Câte inimi nu răneşte şi nu supune o coadă frumoasă pe capul unei dame! Dar despre aceasta, noi ştim a vorbi mult mai puţin decât frizerii noştri care, dacă ar voi, ar putea să scrie biblioteci întregi "despre domnia coadelor în lumea modernă".

Izvor - Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)
 

Gustul de cireșe amare...

Gustul de cirese amare... | Online Karaoke

Poveşti, povestiri, amintiri...

Poveşti, povestiri, amintiri... melodii hawaiene... by vgeoi

"Când îmi porunceşti să cânt" de Rabindranath Tagore

"Când îmi porunceşti să cânt,
mă semeţesc de trufie;
dar privesc spre faţa Ta
şi lacrimile-mi umplu ochii.
Tot ce-i aspru şi urât în viaţa mea
se preface-n armonie
şi veneraţia mea îşi întinde aripile
ca o pasăre bucuroasă în zboru-i pe mare.
Ştiu că îţi place cântecul meu.
Ştiu că, drept cântăreţ, am învoire-n faţa Ta.
Cântul meu înaripat ajunge la Picioarele Tale
pe care nu mai nădăjduiam să le ating.
Îmbătată de această bucurie de-a cânta,
îmi pierd firea şi Te numesc prieten,
pe Tine, Dumnezeul meu!"

Muzica indiană de invocarea păcii interioare şi a divinităţii found on Classic