Nichita Stănescu... by vgeoi
I. LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL
1. În zilele regelui Carol al II-lea, pe vremea când legionarii îl asasinau pe Duca în gara din Sinaia, s-a născut la Ploieşti, printre sonde de petrol şi rafinării, cel numit în acte Stănescu Nichita Hristea.
2. Mai târziu, după ce a învăţat să vorbească, Nichita a zis: “Din moment ce m-am născut, mesajul meu este să încurajez viaţa, şi, din moment ce m-am născut om, lucrarea mea este să încurajez umanismul.”
(Antimetafizica, 1985, p. 183)
3. Aurelian l-a întrebat: “Ţi-a fost vreodată ruşine că te-ai născut în mahala?”
4. “Cum să-mi fie ruşine? Ce, lui Iisus i-a fost ruşine că s-a născut într-o iesle? Iar lui Romulus şi Remus că au fost puşi într-un coş pe apă şi că i-a alăptat o lupoaică?”, a întrebat la rândul său Nichita.
(Antimetafiziaca, 1985, p. 142)
5. Pe el l-a alăptat o rusoaică. Dar a purtat numele tatălui.
6. În copilărie a fost frumos ca un înger cu părul bălai. Şi a rămas un înger toată viaţa.
7. Adevărat a spus Nichita: “Îngerul se uită posomorât la mine: Eu aş fi vrut să fac din tine un om, iar nu un înger. De ce mă dezamăgeşti?”
(Respirări, 1982, p. 67)
8. Grigorescu, prietenul său din copilărie, mărturisea: “Nichita a fost mai întâi înger. Cu el însuşi vorbeşte în poezie, cu el, copilul, atunci când se adresează «îngerului», acel înger în stare să-i traducă totul – iarba, frunza, stelele, până şi gândul pietrelor”.
(Ioan Grigorescu, Album, 1984, p. 27)
9. N-a fost un Hristos sau un trimis al lui Dumnezeu, un Mesia sau un Profet, ori un făuritor de religii. Discipolii săi mărturiseau: “Se consideră trimisul lui Eminescu, sluga lui întru slujirea limbii române”.
(Ion Horea, în Album, 1984, p. 236)
10. Se căsătoreşte, divorţează, se căsătoreşte din nou, până la completa golire a ceremonialului de semnificaţia de contract.
11. Se mută din casă în casă, găzduit de diferiţi prieteni, şi nu întreprinde nimic ca să obţină o locuinţă proprie. Discută şi bea nopţi întregi, pentru a o lua dimineaţa de la capăt.
12. Călătoreşte în străinătate şi îşi face prieteni pretutindeni.
13. Este contestat, glorificat, iar la un moment dat gloria lui ajunge atât de mare, încât contestaţiile - câte mai apar - nu reuşesc decât să i-o sporească.
14. Toate evenimentele, inclusiv cele intime, poetul le trăieşte la o scenă deschisă. Mănâncă şi bea în văzul tuturor, iubeşte în văzul tuturor, improvizează versuri în văzul tuturor.
(Alex. Ştefănescu, 1986, p. 28)
15. Căci, înainte de toate, pentru Nichita, cuvintele erau ca un fel de umbră de aur în conştiinţă, pe care o arunca structura materiei.
(Despre limbajul artistic, în Respirări, 1982)
16. Destul de devreme a descoperit cu uimire că există o civilizaţie a cuvintelor, aşa cum există o civilizaţie a materiei organizată în cristale.
17. A devenit, în timp, cel mai aprig cercetător al acestei civilizaţii. În caietele sale stă scris:
18. “Ca şi animalele, cuvintele se înmulţesc, au familia lor, se organizează în grupuri, pornesc la vânătoare, hăituiesc sau sunt hăituite.
19. Sau aidoma plantelor, înfloresc din timp în timp, cresc în anumite zone geografice, fac fructe, se scutură, însămânţează cel mai fertil pământ al lumii, creierul uman”.
(Despre limbajul artistic, în Respirări, 1982)
20. Aflând că la început a fost Cuvântul, Nichita a făcut un experiment. A apucat acel Cuvânt cu amândouă mâinile şi l-a îndoit ca o coardă de lumină.
21. Apoi a scris în caietele sale: “Prima literă a oricărui cuvânt se află în trecut. Ultima literă - de asemeni. Numai trupul cuvântului e în prezent”.
(Împotriva cuvintelor, vol. Laus Ptolemaei, 1968)
22. Din acel moment, el însuşi s-a transformat în cuvânt, părăsind regnul în care s-a născut, devenind Dumnezeul cuvintelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu