V. ÎNVĂŢĂTORUL
1. Spre sfârşitul vieţii, a devenit Învăţător. De la Aurelian citire: “Nichita, în ultima vreme, se numea singur «antrenor de îngeri» şi încerca să formeze cât mai mulţi poeţi. A fost un mare pedagog de poezie”.
(Aurelian Titu Dumitrescu, Album, 1984, p. 234)
2. Însă tot în acest timp, mulţi îl iscodeau. Unii îi puneau la îndoială talentul, pizmuindu-l pentru harul cu care a fost binecuvântat.
3. Alţii îi cercetau înţelepciunea pentru a se hrăni cu aceasta. Şi mai erau alţii, fariseii, care îl ispiteau, crezând că se va poticni şi îl vor pierde.
4. Dar răspunsurile lui aveau o tărie care îi înspăimânta pe cei care îl iscodeau. Şi toţi se întrebau de unde vine aceasta, fără să se găsească un răspuns pe măsură.
5. Odată, pe când plutea o floare de tei înlăuntrul unei gândiri abstracte, iar deşertul se umplea de lei şi de plante,
6. un bărbat din mulţime l-a întrebat: “Cine este Dumnezeul tău, Nichita?”.
7. Hristea a răspuns: “Nici eu nu ştiu bine. Ştiu doar că el începe cu sine şi se sfârşeşte cu sine. Mai ştiu că nu-l vesteşte nici o aură şi nu-l urmează nici o coadă de cometă.
8. Din el nu străbate în afară nimic. De aceea nu are chip şi nici formă. De văzut nu se vede”.
(Elegia întâia, 11 Elegii, 1966)
9. Altcineva s-a ridicat şi a întrebat: “Omul este plămădit de Dumnezeu din lut?”
10. Plimbându-se printre oameni, Hristea îi privea printr-o prismă de culoare albastră: “Henry Coandă a spus că omul este un accident hidraulic. Eu vin şi zic: omul este un accident al luminii”.
(Timpul ca lumină, Respirări, 1982)
11. “Dar lumina?”. “Lumina?”, a spus Nichita. “Întunecaţi întunericul şi veţi găsi porţile luminii”.
(Soclul pentru punct,Respirări, 1982)
12. Un gladiator l-a cercetat: “Există un singur Dumnezeu sau nu?”
13. Nichita l-a apostrofat: “Ai grijă, luptătorule, nu-ţi pierde ochiul, pentru că vor aduce şi-ţi vor aşeza în orbită un zeu”.
(Elegia a doua, getica, vol. 11 Elegii, 1966)
14. Mulţimea se minuna de răspunsurile Învăţătorului şi se făcea noapte şi-apoi zi şi nimeni nu cuteza să plece.
15. “De unde vine înţelepciunea?”, a întrebat o adolescentă.
16. Aşezându-se pe un butuc de lemn, Nichita a zis: “A fi înţelept înseamnă a stabili o ordine în mijlocul absurdului”.
(Temporara suprimare a absurdului, în Respirări, 1982)
17. “Spune-ne, Învăţătorule, tu cine eşti? Eşti Mesia?”, îl rugau discipolii săi.
18. “Prin faptul că sunt, lumea este”, a spus dintr-o răsuflare Nichita. Cuvintele sale au agitat mulţimea. Dar el a continuat:
19. “Prin faptul că văd, lumea se lasă văzută. Prin faptul că simt, lumea se lasă simţită…”
(Înavuţirea lucrurilor, în Respirări, 1982)
20. Un bătrân din apropierea lui l-a tras de pulovăr: “Şi ce ai inventat?”
21. “Ştiinţa pe care eu am inventat-o este atât de subtilă, încât uneori se confundă cu firescul. Ea se numeşte hemografie, adică scrierea cu tine însuţi.
22. Această scriere încearcă să oprească în loc ceea ce nu poate fi oprit niciodată în loc; starea fericirii adică. Speranţa secretă a celui care există, adică.
23. Pricina secretă de a exista a celui care există, adică”.
(Hemografia, Respirări, 1982, p. 66)
24. “Tu, care le ştii pe toate, spune-ne cum e dincolo de moarte?”, a întrebat un bărbat sorbind dintr-o cupă cu vin.
25. “Am să vă spun ce cred. Luminiscenţa putregaiului dintr-o pădure, copil fiind, m-a pus pe gânduri. Starea lui de vis mi-a dat un sentiment ciudat.
26. Mai târziu mi-am imaginat lumina ca fiind starea de dinainte de naştere şi starea de după moarte”.
(Timpul ca lumină, Respirări, 1982)
27. Deşi se bea vârtos, butoaiele de vin parcă nu se goleau. Cineva a întrebat: “Trebuiesc crezute visele?”
28. “Nu”, a răspuns Nichita. “Visele nu trebuiesc crezute. Ele trebuiesc, ca şi vinurile bune, degustate, niciodată cu un alt gând în cap, decât acela al soiului de viţă de vie din care au fost trase”.
(Despre limbajul artistic, în Respirări, 1982)
29. “Şi-atunci cum putem cunoaşte viitorul?”, l-a întrebat un tânăr.
30. “Nu ştiu voi cum îl veţi cunoaşte”, a zis Nichita. “Mie viitorul mi se înfăţişează sub forma unei vorbiri pronunţate de nişte guri cu mult mai perfecte decât ale noastre”.
(Omulfantă, 11 Elegii, 1966)
31. Un preot s-a ridicat în picioare şi a zis: “Dacă e aşa, vin şi întreb: putem cunoaşte şi noi, oamenii, prezentul, trecutul şi viitorul? Deci totul? Deci Adevărul?”
32. Abia în acel moment mulţimea băgă de seamă că Învăţătorul ezită.
33. După un minut de tăcere, Nichita a zis: “Unul dintre vechile mituri ale gânditorilor este acela de a descoperi adevărul într-o singură cifră.
34. Vă amintesc mitul foarte frumos şi foarte vechi, mitul literei Aleph, care reprezintă nu numai făptura omului, dar, totodată, reprezintă punctul din Univers în care, dacă eşti plasat, realizezi tot Universul în mod global”.
(Realul social şi realul estetic, Respirări, 1982, p. 115)
35. Spunând toate acestea, Hristea s-a ridicat şi a ieşit din pustie împreună cu discipolii săi.
36. Pe când a rămas singur, s-a întrebat: “Doamne, ce fel de pâine voi mai fi fiind şi eu, şi pentru cine?"
(Somnul şi trezia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu