Definiţie...

Dragostea - rădăcina şi izvorul binelui - Sfântul Ioan Gură de Aur

marți, 21 octombrie 2008

Evanghelia după Nichita de Dorin Ştef...

II. O FÂNTÂNĂ DE IUBIRE

1. Discipolul său favorit, Aurelian, povesteşte: “Nu am văzut vreodată o casă mai plină de străini care cer, cum este casa lui Nichita.
2. Şi nu am văzut vreodată un om care să aibă atât de puţin şi să împartă atât de mult.
3. Nu am văzut decât puţini care să iubească oamenii atât de mult cum îi iubeşte el şi care să-şi ajute confraţii atât de mult cum îi ajută el”.
(Aurelian Titu Dumitrescu, Antimetafizica, 1985, p. 231)
4. Nichita a respectat cu sfinţenie porunca : Iubeşteţi aproapele ca pe tine însuţi! El n-a venit să strice Legea, ci s-o întărească.
5. De la Băieşu citire: “El era un om atât de generos încât se simţea în stare să strângă în braţe toţi oamenii pământului. Îi iubea pe toţi.
6. Cel mai mare poet român din ultima jumătate de secol avea o calitate extraordinar de rară: îşi iubea confraţii. Îi iubea pe prozatori, pe critici, pe dramaturgi şi - lucru surprinzător - îi iubea pe poeţi”.
(Ion Băieşu, Prea curând, în Album, 1984, p. 222)
7. Uneori, prietenii îl iscodeau: “De unde atâta iubire, Nichita?”. Iar el răspundea: “Ce să fac, bre? Leoaică tânără, iubirea mia sărit în faţă”.
(Leoaică tânără iubirea, vol. O viziune a sentimentelor, 1964)
8. Se spune că revărsa din El atâta lumină şi atâta bucurie, atâta mag-netică speranţă, încât, rând pe rând - chiar şi cei ce nu-l iubeau îndeaproape - se întorceau de la El mai bogaţi, mai încrezători, dar, înainte de toate, mai înţelepţi”.
(Constantin Crişan, în Album, 1984, p. 227)
9. “În ţara asta e loc pentru toţi poeţii!” se mira Nichita de gelozia şi răutatea unuia sau altuia dintre cei pe care îi considera mai departe bunii săi prieteni,
10. întinzându-le şi celălalt obraz, şi despre nimeni nu ar fi spus «fostul meu prieten». Pe toţi i-a iertat.”
(Ion Coja, în Album, 1984, p. 226)
11. Ioana a zis: “Cred cu încăpăţânare că a fost unul dintre acele nobile fiinţe care nu a făcut vreodată rău cuiva. Şi avea generozitatea învingătorului”.
(Ioana Diaconescu, Zodia de foc, în Album, p. 318)
12. Nu puţini au băgat de seamă că a fost prea darnic cu neputincioşii. “Şi mă întreb: oare a făcut bine? Niciodată nu l-au dat banii afară din casă, dar el nu venea la editură să se târguiască.
13. Îi repugnau asemenea lucruri şi nu întâmplător a părăsit această lume atât de sărac materialiceşte”.
(Gh. Constantinescu, în Album, 1984, p. 258)
14. În înţelepciunea lui, avea puterea să zâmbească în faţa durerii şi să se întristeze în faţa bucuriilor, ştiindule trecătoare.
(Nicolae Dragoş, în Album, 1984, p. 320)
15. Pe toţi i-a impresionat zâmbetul lui fermecător. Uneori acesta exprima stân-je-nirea omului delicat căruiai repugnau bruscările, alteori zâmbetul omului superior care ştie că prietenie cu de-a sila nu se poate.
16. Dar zâmbetul lui mai însemna şi detaşare. O superbă detaşare a omului care se cunoaşte, careşi cunoaşte forţele, forţe ce trebuie închinate artei, gândului care doare şi cuvântului adresat oamenilor.
(Eugenia Tudor Anton, în Album, 1984, p. 248)
17. Cei apropiaţi mărturiseau că “el nu a-vea toate ace-le griji domestice şi meschine ca noi toţi ceilalţi”.
(Marin Mincu, Album, 1984, p. 239)
18. E scris: “Nichita n-a fost un simplu poet, n-a fost un simplu om”.
(Nicoale Dragoş, Album, 1984, p. 320)
Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...