vineri, 12 august 2011

Mihai Viteazul - Partea a-V-a



"Iară când au fost la cursul anilor 7105, maiu în 6, trimise Mihaiu-Vodă pe Velişco cu haiducii la Baba de o ocoliră şi o bătură, şi multă bunătate şi avuţie dobândiră; şi întrorcându'se înapoi cu dobânda, iar Turcii se strânseră de toate părţile şi purceseră dupre Velişcu, şi 'l ajunseră la un loc anume Comisul, şi deteră război unii cu alţii, şi fu război trei zile, Turcii tot se înglotea, şi fu biruit Velişco, şi periră toţi haiducii şi 'şi luară Turcii tot planul înapoi. Mihaiu-Vodă foarte se întristă; iară când fu la iulie 16, alese Mihaiu-Vodă oştile care era mai de folos, şi le puse cap pe Farcaş aga, şi 'i trimise la Diiu (n.a. Vidin) ca să'l dobândească, şi trecură Dunărea pe la Jdegla. Iară Turcii încă le prinsese de veste mulţimea cu totul şi nu ieşiră să'l lovească de faţă, ci se ascunseră de făcută meşteşuguri; că mergând oştile lui Mihaiu-Vodă fără nici un teamăt; Turcii'i lovită de faţă şi fără veste, şi fu război tare multă vreme. Însă cea dupre urmă biruiră Turcii pre oastea lui Mihai-Vodă, şi câţi fură călări printr'înşii scăpară câte ceva, însă puţini, iară pedestraşii periră cu totul.
După aceea Mihai-Vodă, dacă perdu atâta voinici el fu scârbit, şi începu a trimite prin toate ţările străine ca să strângă voinici viteji, şi aduse Leşi şi cazaci, şi de tot felul de oameni cari'i erau de folos. Strângându'şi Mihai-Vodă oaste ca să se lupte cu Turcii, iară nişte neprieteni scorniră pâră mincinoasă asupra lui Mihai-Vodă de Bator Jikmont craiu, cum s'au lepădat Mihai-Vodă şi s'au împrietenit cu Turcii. Bator Jikmont făcu sfat cu toţi voevozii Ardealului ca să afle direptatea lui Mihai-Vodă; iară Mihai-Vodă dacă'l chemară el se temu de înşelăciune şi de pâri mincinoase; şi purcese Mihai-Vodă să se împreune cu Bator Jikmont, numai cu doi trei boiari anume: Mihalcea banul, Radul Buzescul, şi alţi boiari. Iară Bator Jikmont dacă văzu cum vine Mihai-Vodă bucuros la împreunare, el încă trimise postelnicul cel mare Jeneapokreţ cu mulţi nemţi, cu 40 de cucii, şi cu multă cinste înaintea lui Mihai-Vodă, şi descălecară în cetate în Belgrad, şi se împreunară cu mare cinste marţi în 19 dekemv. l. 7106 (1598 d.X); şi fură împreună zece zile, şi multă cinste petrecură şi mai mare credinţă legară, şi 'şi tocmiră toate lucrurile; şi se înturnă Mihai-Vodă cu mare bucurie la scaunu'şi . Iară Bator Jikmont, purcese la împăratul creştin, şi trimise şi Mihai-Vodă pre banul Mihalcea cu Bator Jikmont împreună, prin tocmelile ţărilor."
- va urma -
Izvor: ISTORIA ŢĂRII ROMÂNEŞTI Începând de la descălecătoarea Românilor la Turnul Severin; şi de supunerea lor sub RADUL NEGRU, după trecerea lui din Ardeal aici în ţară, până la anul 7236 (1728 după Hristos) (Manuscris vechi găsit în oraşul Chişinău de Ierodiaconul Daniil, când se afla acolo în surghiun cu răposatul întru fericire Mitropolitul Grigorie)
 

Mihai Viteazul - Partea a-IV-a

"Pe vremea ce purcesese Bator ajutor lui Mihai-Vodă de bătură pe Turci în ţara Muntenească, a fost trimis craiul o seamă de oşti şi la Lipova şi la Ianova, şi la multe cetăţi din prejurul lor, şi mult rău făcură Turcilor. În vremea aceea rădicatu-s'au şi Hanul cu mulţime de Tătari ca să vie asupra ţărei Munteneşti, şi viind prin ţara Moldovei, iară Iremia Vodă cu Moldovenii şi cu Leaşii pripiră de le ieşiră înainte la Ţuţora, şi făcură acolo şanţ mare, şi se bătură trei zile, şi nu biruiră nici unii nici alţii. Dacă văzută Tătarii că nu pot folosi nimica, făcură pace unii cu alţii, şi se întoarse Hanul cu Tătarii iară în ţara lor şi Leşii aşişderea: iar el încă se aşeză în scaunu'şi . Atuncea şi Ştefan-Vodă, dacă prinse de veste că s'au risipit oştile Iremiei-Vodă, el ceru de la Bator oşti ajutor, şi îndată'i se dete; şi purcese asupra Iremiei-Vodă la noemvr. 27 de zile, l. 7105. (1597 d.X). Iară Irimia-Vodă dacă prinse de veste, el încă'şi strânse oştile, şi trimise la starostea de la Kameniţî de'i dete Leaşi ajutor; şi se întâmpinară unii cu alţii la Suceava, şi fu biruit Ştefan-Vodă, şi el fugind fu prins de nişte ţărani, şi îndată îl înţepă Irimia-Vodă, iar oastea'i peri cu totul. Bator Jikmont încă înţelegând de aceasta foarte s'au întristat; şi petrecând multă vreme, Bator iarăşi strânse toate oştile şi purcease asupra Timişoarei, şi începură a o bate de toate părţile. Iară Hanu cu Tătarii încă venise să fie ajutor cetăţii, şi brodea în toată vremea furiş de lovea oastea ungurească. Iară dacă văzu că n'are răzbun de Tătari, el lăsă streji să păzească cetatea, şi purcese asupra Tătarilor, şi se loviră de faţă, şi fură biruiţi Tătarii. Dupre aceea iară se întarse Bator la cetate, bătându'o trei săptămâni; de multe ori făcută şi năvală, şi nu putură face izbândă, ci se întoarse craiul iară la scaun."
- va urma -
Izvor: ISTORIA ŢĂRII ROMÂNEŞTI Începând de la descălecătoarea Românilor la Turnul Severin; şi de supunerea lor sub RADUL NEGRU, după trecerea lui din Ardeal aici în ţară, până la anul 7236 (1728 după Hristos)
(Manuscris vechi găsit în oraşul Chişinău de Ierodiaconul Daniil, când se afla acolo în surghiun cu răposatul întru fericire Mitropolitul Grigorie)

Mihai Viteazul - Partea a-III-a


"Atuncea Sinan-Paşa văzând că nu'i sporeşte, înturnatu-s'au cu ruşine. Deci el strânse toţi paşii şi toate căpeteniile oştilor, şi făcură năvală mare asupra lui Mihaiu-Vodă, ca să izbândească într'un chip, şi luară câteva tunuri. Atuncea Mihaiu-Vodă văzând această hârborie mare, el încă'şi strânse toţi boiarii şi toţi căpitanii, şi ieşiră, spre întâmpinarea lor de faţă,: şi acia'şi Mihaiu-Vodă cu mâna lui tăie pre Karaiman-Paşa şi înfrânse pe Turci înapoi. Iară boiarii şi căpitanii pre capete năvăliră asupra Turcilor de'i tăia şi 'i necară în tină. Deci cu câtă fală venea Sinan-Paşa la acel război, mai cu multă ruşine se întoarse, şi luă Mihai-Vodă toate tunurile înapoi şi multe steaguri Turceşti; iar când fu peste noapte, Mihai-Vodă făcut sfat cu toţi boiarii, cum ajutorul nu mai vine de la Bator Jikmont, şi fiind Mihai cu puţină oaste nu vor putea sta împotriva Turcilor, că era foarte mulţi. Ci socotiră cum vor face să se poată lupta cu atâţia vrăjmaşi, şi se deteră înapoi pre apa Dâmboviţei mai sus la sat la Stoieneşti, aşteptând de la Bator să le vie ajutor. Iară Turcii înţelegând de aceasta, se ridicară cu toţii de veniră la Bucureşti şi făcură acolo cetate, şi ajunseră şi până în Târgovişte, şi acolo încă făcură cetate, şi coprinseră toată ţara Muntenească. Atuncea Ieremia-Vodă Movilă, el înţelegând de Ştefan-Vodă cum s'au sculat cu toate oştile să vie ajutor lui Mihai-Vodă, el încă au venit cu oaste leşească de au intrat în ţara Moldovei la Iaşi să fie domn în Moldova. Iară Ştefan-Vodă trecu muntele cu toată oastea lui şi merse de se împreună cu Bator; câteşi trei domnii se împreunară la oktomv. 6 zile, v. 7104 (1596 d.X), şi purceaseră toţi asupra Turcilor; iară ei văzând că le vin atâtea oşti asupra ei nu aşteptară, ci toţi de pretutindenea deteră dosul a fugi, şi aleseră pe Ali-Paşa cu o seamă de oşti ca să păzească cetatea Târgoviştei, iară Sinan-Paşa cu alte oşti veniră la Bucureşti. Iară Bator, şi Mihai, şi Ştefan cu toate oştile veniră de ocoliră cetatea din Târgovişte, şi îndată fu aprinsă; Turcii câţi fură acolo toţi periră, iară pre Ali-Paşa îl prinseră viu şi 'l trimiseră în temniţa Kioiotvarului. După aceea purceseră dupre Sinan-Paşa, până ajunseră la cetatea Giurgiovului, şi îndată stricară podul, tăind mulţime de Turci îi înecară în Dunăre, şi sparseră şi cetatea, fiind atâta peire în Turci încât deabia au scăpat Sinan-Paşa cu puţină oaste, şi cu multă ruşine fură scoşi din ţară; şi scoase de la mâinile lor robi mulţi fără număr, şi se întoarseră de acolo cu veselie şi cu multă dobândă, şi toţi creştinii deteră har lui Dumnezeu. Atuncea Bator Jikmont, dacă văzu pre Mihai-Vodă cu atâta vitejie şi cu atâta înţelepciune, slobozit'au ţara Românească cu tot venitul ei, ca să fie iară pre seama lui Mihaiu-Vodă, şi se înturnară cineşi pe la ţara lui."
- va urma -
Izvor: ISTORIA ŢĂRII ROMÂNEŞTI Începând de la descălecătoarea Românilor la Turnul Severin; şi de supunerea lor sub RADUL NEGRU, după trecerea lui din Ardeal aici în ţară, până la anul 7236 (1728 după Hristos)
(Manuscris vechi găsit în oraşul Chişinău de Ierodiaconul Daniil, când se afla acolo în surghiun cu răposatul întru fericire Mitropolitul Grigorie)

Mihai Viteazul - Partea a-II-a

"Deci făcându-se aceste războaie Harbat şi Bekiş Işfan, căpitanii Ungurilor, avură împutăciune cu Mihai-Vodă, că nu'i suferi, ci'i trimise la Bator Jikmont craiu, şi 'i trimise alţi căpitani pre Kilerbent. Iară Mihai-Vodă îl trimise cu banul Mantea la cetatea Brăilei, şi acolo tocmind oştile, începură a bate cetatea tare, şi o sparseră până în pământ şi mulţi Turci periră.
Făcându-se aceste războaie, şi nevoindu-se Mihai-Vodă foarte tare pentru creştini, iar Bator Jikmont craiul socotise că nu va mai avea Mihai-Vodă nici o nevoie de Turci, ci făcu sfat cu toţi voevozii Ardealului cum să scază pre Mihaiu-Vodă despre ţara Muntenească să fie mai mic şi ascultător de poruncile lui, şi să'i oprească ţara cu tot venitul ei. Iară Mihaiu-Vodă, dacă prinse de veste, el nu suferi, ci trimise la Bator Jikmont boiarii bătrâni sfetnici, anume: Eftimie Mitropolitul cu amânduoi episcopii, şi pre Mitrea vornicul şi Isar logofătul, şi Dumitru vornicul, şi Radul Buzescul şi alţi boiari mulţi de ţară, cum Mihaiu-Vodă să fie ascultător de Bator Jikmont, iară de ţară să n'aibă scădere, ci să o ţie deplină şi să se ajute unii cu alţii dupre cum le'au fost jurământul d'întâiu. Deci într'aceşti boiari ce'i trimisese Mihaiu-Vodă pentru tocmeală, învrăjbitoriul diavolul, umblase în mijlocul lor, de se apucase unii ca aceia mai tare să facă vrajbă decât pace, cum să scază pre Mihaiu-Vodă din ţară. Iară ceilalţi boiari, ce se nevoia să slujească domnului său în dreptate, de neprieteni fură biruiţi, şi scăzură pre Mihaiu-Vodă despre domnia ţărei şi despre venitul ei, numai să fie tocmai cu căpitanii lui. Şi alease Bator Jikmont 12 boiari juraţi munteni, puindu-i ispravnici preste tot venitul ţărei, şi să fie sub porunca lui. În vremea aceea fiind Aron-Vodă domnu Moldovei, trimisu-i-au Bator Jikmont oşti ajutor, şi căpitani pre ei Bărcea Andreiaşi; şi nevoindu-se Aron-Vodă pentru creştini tare, tăiară Turcii mulţi, ca să dobândească cinste; iară el căzu la mare pacoste şi năpastă pentru multe pâri mincinoase; că trimise Bator Jikmont de'l legase cu doamna sa, şi'i luară toată averea scoţându-l din ţara lui cu mare ruşine, băgându-l în temniţa vinovaţilor, tăindu-i boiarii şi toate capetele de april. 23 veleatu 7103 (1595 d.X), şi puseră domn în locul lui pre Răzvan care era agă la Aron-Vodă, şi'i schimbară numele Ştefan-Vodă. Iară Mihaiu-Vodă dacă prinse de veste foarte se întristă. Pre acea vreme muri şi sultanu Murat, şi luă împărăţia Sultanu Mehmet. Şi dacă stătu el împărat nu putu răbda atâta ruşine, ci alease pe Sinan-Paşa cu mulţime de Turci, şi trimiţându-i asupra lui Mihaiu-Vodă, biruind până la Ruşi făcură pod peste Dunăre. Mihaiu dacă înţelease de aceasta el încă'şi strânse toate oştile ca să iasă împotriva vrăjmaşilor; trimise şi la Ştefan Vodă al Moldovei, ca să'i vie cu oşti ajutor, şi îndată purcese gata. Iară Bator Jikmont trimisese la Rodolf împăratul creştinesc ca să'i dea pe soru'sa să'i fie crăiasă; trimise şi la Mihaiu-Vodă, ca să meargă să fie şi el la nuntă, că nu ştia de Turci că vin asupra ţărei Munteneşti. Iară Mihaiu-Vodă, văzând atâta vrăjmaşi că vin asupra creştinilor, trimis'au la Bator Jikmont pre Stroe Buzescul şi Radu Kalofirescu cu daruri scumpe de nuntă, şi spuseră şi această veste cum Turcii cu toată puterea împărătească au sosit la Dunăre şi au făcut pod să treacă asupra creştinilor. Atuncea Bator Jikmont, de grabă trimise în toată ţara lui de'şi strânse toate oştile, şi trimise şi la împăratul creştinesc de'i dete o seamă de oşti ajutor. Iară până vru a veni ajutorul de la Bator Jikmont, Turcii trecură Dunărea şi începură a robi şi a prăda, şi'şi puse tabăra la sat la Călugăreni. Iar Mihaiu-Vodă dacă văzu că i se zăboveşte ajutorul, el îşi strânse oastea câtă avu, şi pripi de se loviră cu Turcii de faţă în apa Neajlovului în vadul Călugărenilor, şi fu războiu foarte mare la avg. 13 zile de dimineaţa până seara, şi multu sânge se vărsă, cât şi apa era amestecată cu sânge."

- va urma -

Izvor: ISTORIA ŢĂRII ROMÂNEŞTI Începând de la descălecătoarea Românilor la Turnul Severin; şi de supunerea lor sub RADUL NEGRU, după trecerea lui din Ardeal aici în ţară, până la anul 7236 (1728 după Hristos)
(Manuscris vechi găsit în oraşul Chişinău de Ierodiaconul Daniil, când se afla acolo în surghiun cu răposatul întru fericire Mitropolitul Grigorie)

Mihai Viteazul - Partea I-a

"De aicea se începe istoria lui Mihaiu-Vodă feciorul lui Pătraşcu-Vodă carele multe războaie au făcut cu Turcii pentru creştinătate precum de aicea înainte se arată.
Când au fost cursul anilor de la Adam 7101 venit'au Mihaiu-Vodă domnu ţărei Româneşti; iară în Ţarigrad împărăţea sultanul Murat, iar în ţara Ungurească era Bator Jikmont (Bathory Sigismund), iar la Moldova era domn Aron-Vodă. Într'aceea vreme împresurase Turcii ţara Românească cu datorii multe şi cu nevoi foarte grele, cât nu mai avea să se plătească ţara şi să scape din gurile vrăjmaşilor. Începură Turcii a coprinde ţara Românească şi a-şi face lăcaşuri şi meceturi; şi începură a ţipa creştinii de nevoia Turcilor, şi pretutindenea era vaet şi suspin de răul Turcilor, cât însuşi Mihai-Vodă se închisese de răul Turcilor. Şi în multă vreme creştinii zicea doară se vor potoli Turcii de asupră; iară ei mai mult rău făcea, că începuse a călcarea ţara şi legea creştinilor: ci-şi strânse toţi boiarii mari şi mici din toată ţara, şi se sfătuiră cum vor face să izbăvească Dumnezeu ţara creştină din mâinile păgânilor; şi dacă văzură că într'altu chip nu se vor putea izbăvi, deci ei ziseră numai cu bărbăţie să'şi rădice sabia asupra vrăjmaşilor. Deci socoti Mihai-Vodă cum ar avea ajutor şi din alte părţi; şi trimite pe Radul cluceariul Buzăscul sol la Bator Jikmont ca să se înţeleagă una cu dânsul şi să-i dea ajutor oaste ca să se bată cu Turcii. Trimis'au şi la Aron-Vodă sol pre Stroe stolnicul Buzăscul, ca să'i fie într'ajutor; şi amândoi fură bucuroşi, şi îndată trimise Aron-Vodă pre un boiar al lui dând jurământ lui Mihai-Vodă ca să se ajute unul cu altul. Aşişderea şi Bator Jikmont craiul, încă legă jurământ cu Mihai-Vodă ca să fie nedespărţiţi unii de alţii. Deci când fu la veleatu 7103 (1595 d.X.) noemv. 5 trimise Bator Jikmont o seamă de oşti, puindu-le şi capete pe Horvat şi pre Bekiş Işfan; şi veniră la Mihai-Vodă în cetate la Bucureşti, şi îndată tăiară pre toţi Turcii câţi aflară acolo. Într'acel război fu rănit Stroe Buzescul la mâna stângă. După aceea fără zăbavă fură Turcii scoşi din ţară, şi rămaseră creştinii izbăviţi din gurele lor. Deci când fu după război a treia zi, purcese Mihai-Vodă cu muntenii şi cu Ungurii la Giurgiov; ocolind cetatea Giurgiovului începură a o bate cu tunurile câtăva vreme. Văzând Mihai-Vodă că nu poate să o dobândească, căci venea Turcilor ajutor arme şi bucate de la cetatea din Ruşi, năpustitu-o-au, şi iară s'au întors în scaun în Bucureşti. Iar Sultanul Murat, împăratul turcesc, dacă prinse de veste, numaidecât trimise pre Mustafa Paşa cu oaste mulţime de Turci şi cu un domn anume Bogdan-Vodă sin Iancul-Vodă, ca să scoaţă pre Mihai-Vodă de aicea din ţară, şi să puie pre Bogdan-Vodă domn. Şi venind Turcii la Dunăre la cetatea din Ruşi, Mihai-Vodă dacă prinse de veste, el încă grăbi de'şi strânse oştile şi purcese asupra Dunărei, genarie în 8; şi merseră până la sat în Pietrii, şi grijindu-se să treacă Dunărea ca să se lovească cu Mustafa-Paşa, veni veste cum au intrat Hanul cu Tătarii în ţară, şi au început a robi şi a prăda. Iar Mihai-Vodă foarte se îngriji tare, şi numaidecât se învârteji cu toate oştile înapoi, şi puse tabăra la un sat anume Hulubeşti, şi trimise strajă împotriva Tătarilor, pre Radul Buzăscul cu fraţii lui, Preda postelnicul şi Stroe Stolnicul, şi Radul Kalofirescu cu o seamă de oşti alese. Deci când au fost la genarie 14, ei se întâmpinară cu Tătarii în străji la sat la Putineiu, şi fură biruiţi Tătarii de Buzeştii, perind mulţi Tătari şi vii prinzând mulţi. Iar Hanul dacă prinse de veste, el încă trimise pe un nepot al lui cu mulţime de Tătari, şi veniră până la sat la Stăneşti; iară Buzeştii încă păziră, şi le ieşiră întru întâmpinare, şi se loviră de faţă la genar 16, şi fură biruiţi şi acei Tătari; atuncea au perit şi nepotul Hanului cu mulţime de Tătari. Iară Hanul s'au fost tăbărât la Şerpăteşti împreună cu Mustafa şi cu Bogdan-Vodă; iară Mihai-Vodă dacă prinse de veste de dânşii, numaidecât trimise oşti asupra lor cu banul Mantea, şi noaptea fără veste lovi, de i'au tăiat şi i'au gonit până i'au trecut Dunărea. Mihai-Vodă încă purcease cu toate gloatele lui, pogorându-se în josu până la Şerpăteşti. Iară Hanul înţelegând nu'l aşteptă, ci se despărţi de Mustafa-Paşa şi Bogdan-Vodă şi fugiră; iară paşa rămase la cetatea de la Ruşi ca să se mai bată cu Mihai-Vodă; iară Mihai-Vodă purcese cu oşti asupra lor şi trecură Dunărea pre ghiaţă pe la Maroşini, şi pripiră de se loviră unii cu alţii la genar, 25, şi fură biruiţi Turcii. Atuncea au perit şi Mustafa-Paşa cu mulţime de turci; Bogdan-Vodă încă abia au scăpat, şi arseră Ruşii şi toată marginea ţărei lor, şi se învârtejiră cu multă dobândă la scaunul lui în Bucureşti. Bătând Mihai-Vodă aceste războaie trimise pe Mihalcea banul cu oşti de arseră Dărstorul. Iară Turcii din Hârşova încă ieşiră cu oaste împotriva Predei spătarului şi Radului comisul, şi păziră de se loviră cu Turcii, şi fură biruiţi Turcii; gonindu-i pre giaţă îi tăiară foarte rău şi aprinseră şi Hârşova."

- va urma -
Izvor: ISTORIA ŢĂRII ROMÂNEŞTI Începând de la descălecătoarea Românilor la Turnul Severin; şi de supunerea lor sub RADUL NEGRU, după trecerea lui din Ardeal aici în ţară, până la anul 7236 (1728 după Hristos)
(Manuscris vechi găsit în oraşul Chişinău de Ierodiaconul Daniil, când se afla acolo în surghiun cu răposatul întru fericire Mitropolitul Grigorie)

Definiţie...

Dragostea - rădăcina şi izvorul binelui - Sfântul Ioan Gură de Aur

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...