"Când îmi porunceşti să cânt" de Rabindranath Tagore

"Când îmi porunceşti să cânt,
mă semeţesc de trufie;
dar privesc spre faţa Ta
şi lacrimile-mi umplu ochii.
Tot ce-i aspru şi urât în viaţa mea
se preface-n armonie
şi veneraţia mea îşi întinde aripile
ca o pasăre bucuroasă în zboru-i pe mare.
Ştiu că îţi place cântecul meu.
Ştiu că, drept cântăreţ, am învoire-n faţa Ta.
Cântul meu înaripat ajunge la Picioarele Tale
pe care nu mai nădăjduiam să le ating.
Îmbătată de această bucurie de-a cânta,
îmi pierd firea şi Te numesc prieten,
pe Tine, Dumnezeul meu!"

Muzica indiană de invocarea păcii interioare şi a divinităţii found on Classic 

Micuţii mei frumoşi, Rex şi Tom (varianta color)

Evanghelia după Nichita de Dorin Ştef

VI. PILDELE LUI NICHITA

Pilda diviziei de cavalerie

1. Într-o noapte, pe când se punea ţara la cale, cineva a pomenit şi de venirea, eventuala venire a unei armate extraterestre, care va hotărî asupra soartei neamului omenesc.
2. Nichita a întrebat: “Poţi oare să crezi că aş ridica arma? Aş ridica dorul de dragoste”.
3. Şi a continuat: “Nişte prieteni de ai mei, care se pricep şi în chestii politice, ca şi în strategie militară, găsesc că a fost ridicolă divizia poloneză de cavalerie, care s-a ridicat contra nemţilor.
4. Se înţelege că au fost zdrobiţi şi caii şi călăreţii, dar spune-mi, este asta o greşeală militară, este o greşeală sufletească?
5. Până astăzi şi în vecii vecilor nu se va uita mândria diviziei poloneze de cavalerie în faţa tancurilor. De mult au ruginit tancurile, şi tanchiştii au ruginit, dar divizia de cavalerie a rămas frumoasă, cum e frumos primul vers din Iliada”.
(De ce suferă poeţii, în Album omagial, 1984, p. 89)

Pilda hoitului de câine

6. Pe când ţinea o disertaţie despre distanţa dintre gură şi hrană, Nichita a zis:
7. “Iată cu câtă violenţă este resimţită această distanţă (dintre gură şi hrană) într-un mit isusiac conservat într-un agrophon islamic:
8. «Într-o zi, pe când mergea cu apostolii lui, trecură pe lângă hoitul unui câine. Apostolii spuseră: Greţos mai duhneşte câinele acesta!
9. Dar Iisus zise: dar cât de albi sunt dinţii lui!»
(în Respirări, 1982, p. 64)

Pilda evangheliei după Tomas, descoperită în Egipt

10. Altădată, cineva l-a întrebat: “Câte cărţi ai publicat până în prezent?”
11. Nichita a răspuns: “Nici una! Poate dacă am să izbutesc să traduc un text apocrif al evangheliei descoperite de un ţăran egiptean în Egipt, după divinul Tomas, într-o bibliotecă găsită într-o oală în formă de papyrus, poate, în fine, aş debuta şi eu cu o carte în limba română”.
(în Album, 1984, p. 82)

Pilda casei pe care nu o vei zidi niciodată

12. Altcineva s-a ridicat şi a spus: “Există un vers definitoriu, cred, pentru travaliul oricărui poet. Versul e scris, desigur, tot de un poet pe care-l ştim şi-l
vom recunoaşte citindu-l: «O boală învinsă e orice carte». Ce părere ai despre acest vers?”
13. Fără zăbavă poetul a răspuns: “Of… Doamne!... aşa-i. E tocmai cum zici şi domnia ta, cu atât mai mult cu cât cel care a împlinit 40 de ani şi nu şi-a făcut casă, nici nu-şi va mai face”.
(Album, 1984, p. 83)

Pilda copacului plin de păsări

14. În altă împrejurare, un cititor superficial de poezie a întrebat în batjocură:
15. “Şi voi, poeţii, o să mai cântaţi acum Luna? Ce-o să mai faceţi voi după ce Luna va fi populată de oameni?”
16. Hristea a întrebat la rândul său: “Un copac singuratic e mai emoţionant oare decât un copac plin de păsări?”
(Respirări, 1982, p. 39)

Sonete de Vasile Voiculescu

Sonete - Vasile Voiculescu
CLV

Nu-mi cerceta obârşia, ci ţine-n seamă soiul,
Guşti fructul, nu tulpina, chiar aur de-ar părea...
Strămoşii-mi, după nume, au învîrtit ţepoiul,
Eu mânuiesc azi pana de mii de ori mai grea,
Dovada cea mai pură a-nnobilării mele
Eşti tu şi-ngăduinţa de-a te lăsa iubit
Mai mult ca un prieten, cu patimile-acele
Cu care-adori amantul de veci nedespărţit.
îmi cânt astfel norocul, înalţ epitalamuri
Şi, pentru închinarea la care mă supun,
Culeg azur şi raze şi roze de pe ramuri,
Stăpînul meu, alesul, cu slavă să-ncunun:
Poporul meu de gânduri, simţire, vis, trup, dor,
Te pun azi peste ele de-a pururi domnitor.

Duminică, 5 decembrie 1954

Profetul de Kahlil Gibran

".....Şi un adolescent îndrăzni: „Vorbeşte-ne despre Prietenie”.
Şi el zise:
„Prietenul – este răspunsul dat nevoilor voastre.
El este ogorul pe care îl semănaţi cu dragoste şi îl seceraţi din recunoştinţă,
El este căminul şi masa voastră,
Fiindcă la el veniţi, asemeni flămânzilor, căutându-l pentru oaza de linişte.
Când prietenul îşi descoperă gândul, nu vă înclinaţi spre „nu”-ul sinelui
vostru, nici nu-i refuzaţi acel „da” aşteptat,
Iar când este închis în el, inima voastră nu încetează a-i asculta inima.
Pentru că în prietenie, toate gândurile, toate dorinţele, toate aşteptările se
nasc în tăcere şi se împart într-o bucurie mută.
Nu vă întristaţi când vă despărţiţi de prietenul vostru,
Fiindcă tot ceea ce preţuiţi cel mai mult la el, vă poate fi mai limpede în
absenţa-i, precum pentru un alpinist muntele apare cel mai desluşit de văzut
din depărtarea câmpiei
Şi nu aflaţi alt ţel în prietenie decât adâncirea în spirit.
Pentru că dragostea care caută altceva decât revelaţia propriului mister,
numai e dragoste, ci-i ca o plasă în care, aruncată fiind, cade doar ceea ce-i de
prisos.
Tot ce aveţi mai bun în voi înşivă pentru prietenul vostru să fie,
Dacă el trebuie să cunoască refluxul mareei voastre, atunci să cunoască şi
fluxul
Şi la ce-i bun prietenul dacă îl căutaţi doar pentru pierdere de vreme?
Căutaţi-l totdeauna pentru a vă trăi cu adevărat clipele,
Fiindcă-i rostul lui să vă umple nevoile dar nu şi vidul din voi
Şi în desfătarea prieteniei, domnească râsul şi bucuriile împărtăşite.
Pentru că în roua măruntelor lucruri inima îşi află dimineaţa şi
prospeţimea.”