 |
| Poveşti la gura sobei |
"Într'unu articolu, amu vorbitu de muzica care facu munţii; acumu vomu vorbi de muzica care facu metalele.
Mai toţi ştimu că sunetulu unora metale, mai cu seamă aceloru precioase, ce se numescu auru şi argintu, este foarte melodiosu şi plăcutu pentru mulţi oameni; mai plăcutu decâtu orice muzică; daru puţini oameni ştiu, că metalele suntu în stare să scoaţă o adevărată muzică. Despre această muzică curioasă, vomu vorbi acumu.
Fiecare giuvaergiu ştie că, cându punu bucăţi ferbinţi de argintu între bucăţi reci de feru, şi cându se atingu aceste două metale, începu să cânte; adecă scotu un sunetu care seamănă cu cânteculu albineloru. Această descoperire s'a făcutu nainte cu 50 de ani de către unu germanu D. Schvartz. Dânsulu a topitu argintu într'o tigae şi vrându a'l răci curându, a vărsatu argintul topitu pe unu nicovalu de feru rece; daru îndată, cu mirare a auzitu că ease din argintu nişte sunete muzicale şi melodioase care seamănă cu cântecul unui organ. Dacă această descoperire s'aru fi făcutu în timpulu nostru care caută în mesile mişcătoare prezinţa unui spiritu, negreşitu că ar fi zisu atunci că şi în argintulu topitu rezidă un spiritu d'unu celebru muzicantu; daru atunci, lumea era mai prozaică, mai puţin amatoare de spirituri suprenaturali şi aşa a devinatu cauza fizică a acestui fenomenu.
Douăzeci şi cinci de ani mai pe urmă, un anglezu anume D. Arthur Trevelyan a amestecatu c'o vargă de feru, zmoala topită şi pe urmă, prin întâmplare, puindu acestu feru încălzitu tare pe o bucată de plumbu, a auzitu eşindu o strigare extraordinară şi tare; la începutu ş'a imaginatu că este strigare d'ajutoru a vr'unui nenorocitu atacatu de hoţi; daru pe urmă s'a încredinţatu că asta nu era strigare de omu, ci unu glasu foarte ascuţitu scosu d'acestu feru încălzitu tare şi pusu pe plumbulu rece.
Văzând aceasta, D. Trevelyan împreună cu D. Dr. Reid începu să facă experimente cu mai multe metale şi atunci s'a arătatu că toate metalele au unu talentu muzicalu; însă fiecare cântă altufelu (ca şi diferiţi actori în operă) şi această diferinţă depinde pe d'o parte de natura metaleloru şi pe d'altă parte de societatea în care se aflu, adecă cu care alte metale suntu în contactu.
Profesorulu Faraday, celu mai vestitu fizicu din Angliea, a urmatu pe urmă c'o mare exactitate cercetările fizice despre muzica metaleloru, a şi datu lecţiuni publice pentru unu publicu mare despre acestu obiectu (căci în Angliea au oamenii obiceiu a se interesa multu pentru descoperiri noui şi interesante în sfera ştiinţeloru naturale şi exacte).
Faraday a explicatu cauza eşirei acestoru sunete. Adecă, cându unu metalu foarte caldu să întâlneşte c'unu altu metalu rece, atunci celu caldu comunică repede căldura celui rece şi celu rece comunică repede răceala celui caldu (căci metalele suntu conductori buni pentru căldură sau răceală). Această comunicaţiune amicală de căldură, care la noi oamenii se face cu felurimi de vorbe, de îmbrăţişări şi de sărutări, la metale se face acompaniat (însoţitu) de sunetile muzicale. Această muzică a metaleloru, continue până cându metalele şi'au comunicatu unul altuia căldurile loru reciproce. Earna, cându arde cărbunii în sobă, poate oricine să'şi procure o asemenea muzică gratisu. E destulu ca să puie pe unu feru rece, cleştele de alamă galbenă cu care învârteşte focu ca să arză mai bine; cându cleştele suntu tare încălzite, va auzi o muzică foarte curioasă. Daru nu numai diferite metale, ci şi unu singur felu de metalu produce muzica, cându punem o bucată încălzită pe o bucată rece; aşa face argintul cald pus peste argintul rece, sau aramă pe aramă; daru aceste experimente ceru mai multă exactitate.
Eată unele povăţuiri cum 'şi poate procura oricine o asemenea muzică. Să ia cineva cleştele de metalu de la sobă şi să puie căpătâiulu său rece pe masă, pe cându căpătâiulu său celu caldu, să'lu puie pe o bucată de plumbu care însă trebue să fie câtu să poate de dreaptă (plană); atunci îndată să va auzi nişte sunete întocmai ca cându cineva se pregăteşte a cânta o arie muzicală. Dacă va apăsa cineva c'unu acu pe plumbu, sunetulu va fi mai limpede şi mai înaltu; cu câtu apasă mai multu, cu atâtu sunetulu devine mai înaltu şi astfelu 'şi va putea produce prin aceste experimente simple, o "serată muzicală" (cumu zicu acumu la noi traducându cuvântulu: soirée musicale) fără antre, fără osteneală şi fără trebuinţă d'aplaudare; căci metalele suntu artişti foarte modeşti, nu ceru nici unu felu d'aplaudare."
Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)Mai toţi ştimu că sunetulu unora metale, mai cu seamă aceloru precioase, ce se numescu auru şi argintu, este foarte melodiosu şi plăcutu pentru mulţi oameni; mai plăcutu decâtu orice muzică; daru puţini oameni ştiu, că metalele suntu în stare să scoaţă o adevărată muzică. Despre această muzică curioasă, vomu vorbi acumu.
Fiecare giuvaergiu ştie că, cându punu bucăţi ferbinţi de argintu între bucăţi reci de feru, şi cându se atingu aceste două metale, începu să cânte; adecă scotu un sunetu care seamănă cu cânteculu albineloru. Această descoperire s'a făcutu nainte cu 50 de ani de către unu germanu D. Schvartz. Dânsulu a topitu argintu într'o tigae şi vrându a'l răci curându, a vărsatu argintul topitu pe unu nicovalu de feru rece; daru îndată, cu mirare a auzitu că ease din argintu nişte sunete muzicale şi melodioase care seamănă cu cântecul unui organ. Dacă această descoperire s'aru fi făcutu în timpulu nostru care caută în mesile mişcătoare prezinţa unui spiritu, negreşitu că ar fi zisu atunci că şi în argintulu topitu rezidă un spiritu d'unu celebru muzicantu; daru atunci, lumea era mai prozaică, mai puţin amatoare de spirituri suprenaturali şi aşa a devinatu cauza fizică a acestui fenomenu.
Douăzeci şi cinci de ani mai pe urmă, un anglezu anume D. Arthur Trevelyan a amestecatu c'o vargă de feru, zmoala topită şi pe urmă, prin întâmplare, puindu acestu feru încălzitu tare pe o bucată de plumbu, a auzitu eşindu o strigare extraordinară şi tare; la începutu ş'a imaginatu că este strigare d'ajutoru a vr'unui nenorocitu atacatu de hoţi; daru pe urmă s'a încredinţatu că asta nu era strigare de omu, ci unu glasu foarte ascuţitu scosu d'acestu feru încălzitu tare şi pusu pe plumbulu rece.
Văzând aceasta, D. Trevelyan împreună cu D. Dr. Reid începu să facă experimente cu mai multe metale şi atunci s'a arătatu că toate metalele au unu talentu muzicalu; însă fiecare cântă altufelu (ca şi diferiţi actori în operă) şi această diferinţă depinde pe d'o parte de natura metaleloru şi pe d'altă parte de societatea în care se aflu, adecă cu care alte metale suntu în contactu.
Profesorulu Faraday, celu mai vestitu fizicu din Angliea, a urmatu pe urmă c'o mare exactitate cercetările fizice despre muzica metaleloru, a şi datu lecţiuni publice pentru unu publicu mare despre acestu obiectu (căci în Angliea au oamenii obiceiu a se interesa multu pentru descoperiri noui şi interesante în sfera ştiinţeloru naturale şi exacte).
Faraday a explicatu cauza eşirei acestoru sunete. Adecă, cându unu metalu foarte caldu să întâlneşte c'unu altu metalu rece, atunci celu caldu comunică repede căldura celui rece şi celu rece comunică repede răceala celui caldu (căci metalele suntu conductori buni pentru căldură sau răceală). Această comunicaţiune amicală de căldură, care la noi oamenii se face cu felurimi de vorbe, de îmbrăţişări şi de sărutări, la metale se face acompaniat (însoţitu) de sunetile muzicale. Această muzică a metaleloru, continue până cându metalele şi'au comunicatu unul altuia căldurile loru reciproce. Earna, cându arde cărbunii în sobă, poate oricine să'şi procure o asemenea muzică gratisu. E destulu ca să puie pe unu feru rece, cleştele de alamă galbenă cu care învârteşte focu ca să arză mai bine; cându cleştele suntu tare încălzite, va auzi o muzică foarte curioasă. Daru nu numai diferite metale, ci şi unu singur felu de metalu produce muzica, cându punem o bucată încălzită pe o bucată rece; aşa face argintul cald pus peste argintul rece, sau aramă pe aramă; daru aceste experimente ceru mai multă exactitate.
Eată unele povăţuiri cum 'şi poate procura oricine o asemenea muzică. Să ia cineva cleştele de metalu de la sobă şi să puie căpătâiulu său rece pe masă, pe cându căpătâiulu său celu caldu, să'lu puie pe o bucată de plumbu care însă trebue să fie câtu să poate de dreaptă (plană); atunci îndată să va auzi nişte sunete întocmai ca cându cineva se pregăteşte a cânta o arie muzicală. Dacă va apăsa cineva c'unu acu pe plumbu, sunetulu va fi mai limpede şi mai înaltu; cu câtu apasă mai multu, cu atâtu sunetulu devine mai înaltu şi astfelu 'şi va putea produce prin aceste experimente simple, o "serată muzicală" (cumu zicu acumu la noi traducându cuvântulu: soirée musicale) fără antre, fără osteneală şi fără trebuinţă d'aplaudare; căci metalele suntu artişti foarte modeşti, nu ceru nici unu felu d'aplaudare."
