Femeia... este cea căreia îi datorăm fericirea, tristeţea, bucuria, viaţa...
Să fiţi iubite, stimate doamne şi domnişoare!
Despre dragoste de Octavian Paller
sâmbătă, 1 august 2020
Splendoarea primăverii...
marți, 14 mai 2013
ADRIAN NAIDIN la Gala Premiilor UNITER - Ediția a XXI-a
Să
ningă peste noi
Să ningă peste noi cu miei doar astăzi,
Să ningă inima din noi;
Noi niciodată nu am fost noroi.
O spun şi mieii care ning pe noi.
O, dulce, mult prea dulce tu Fecioară,
Care mi l-ai făcut pe Iezus chiar din flori.
Ce zici că ninge mieii peste noi
Ce zici că ninge mieii peste seară
Şi pe zăpadă că noi ningem amândoi…
De
Nichita STĂNESCU
miercuri, 23 noiembrie 2011
Despre instinctele animalelor - CAP. I - ÎNŢELEPCIUNEA DIVINĂ
 |
| Răţuşca cea urâtă |
"Caracterul ce deosebeşte lucrările produse prin instinctul animalelor,
din cele produse prin înţelepciune la oameni, este că, cele d'întâiu nu
suntu rezultatulu vr'unei imitaţiuni sau experienţi (care omulu câştigă
prin învăţătură), ci suntu urmate totu'deauna într'unu modu nefiindu
supusu la vr'o perfecţiune, nici eşite prin vr'o socoteală de prevedere,
sau de folosinţă. Instinctulu este o impulsiune (îndemnare) oarbă, prin
care Natura sileşte animalele a lucra într'unu chipu hotărâtu. Lucrările
omeneşti din contra, eşindu prin înţelepciune, suntu rezultate unei
judecăţi şi d'o alegere liberă a voinţei noastre, daru nu d'o îndemnare
oarbă.
Iată unu exemplu al unei lucrări foarte simple, daru foarte curioase, care negreşitu este produsă prin instinctulu ce natura a dăruitu animaleloru ca unu felu de călăuză sigură, a'le petrece prin drumulu vieţei loru; putemu spune aici o faptă observată la puii de raţă scoşi prin găină. Aceste raţe trăindu împreună cu puii de găină, n'au văzutu niciodată încă altă pasere ca să le semene, nici suntu învăţate de nimeni; cu toate acestea, la cea d'întâiu ocaziune, găsindu vr'unu lacu, se aruncă într'însulu înnotându cu plăcere, pe cându cloşca se vaită pe margine, de frică ca să nu se înnece. Alte asemenea exemple suntu lucrările albineloru, a cărora clădire ne arată o regularitate admirabilă; cu toate acestea, neavându niciodată vr'unu învăţătoru; în contra ca cându s'aru fi născut arhitectori, se apucă de această delicată clădire îndată după naşterea loru. Din generaţiune în generaţiune urmează totu acea clădire fără să fie supusă la vr'o perfecţiune, şi nelăsându'se d'a nu lucra chiaru la împregiurările în care aceste clădiri suntu de prisosu pentru folosulu loru. Prin urmare, nu putemu socoti aceste lucrări ca cându ar fi eşite dintr'o reflexiune înţelegătoare, precumu la noi oamenii, ci suntu lucrările instincteloru.
Iată unu exemplu al unei lucrări foarte simple, daru foarte curioase, care negreşitu este produsă prin instinctulu ce natura a dăruitu animaleloru ca unu felu de călăuză sigură, a'le petrece prin drumulu vieţei loru; putemu spune aici o faptă observată la puii de raţă scoşi prin găină. Aceste raţe trăindu împreună cu puii de găină, n'au văzutu niciodată încă altă pasere ca să le semene, nici suntu învăţate de nimeni; cu toate acestea, la cea d'întâiu ocaziune, găsindu vr'unu lacu, se aruncă într'însulu înnotându cu plăcere, pe cându cloşca se vaită pe margine, de frică ca să nu se înnece. Alte asemenea exemple suntu lucrările albineloru, a cărora clădire ne arată o regularitate admirabilă; cu toate acestea, neavându niciodată vr'unu învăţătoru; în contra ca cându s'aru fi născut arhitectori, se apucă de această delicată clădire îndată după naşterea loru. Din generaţiune în generaţiune urmează totu acea clădire fără să fie supusă la vr'o perfecţiune, şi nelăsându'se d'a nu lucra chiaru la împregiurările în care aceste clădiri suntu de prisosu pentru folosulu loru. Prin urmare, nu putemu socoti aceste lucrări ca cându ar fi eşite dintr'o reflexiune înţelegătoare, precumu la noi oamenii, ci suntu lucrările instincteloru.
Instinctele animaleloru se osebescu după felulu acelor fiinţe, şi suntu un obiectu foarte interesantu de studie pentru filosofi, precumu şi pentru naturalişti. Ca să cunoaştemu toate aceste instincte deosebite, trebuia să ne întindemu aici asupra istoriei tuturoru animaleloru; daru neavându aici locu în acestu articolu pentru o asemenea studie, de aceea aci ne vomu mărgini a spune dintr'însele numai câteva din cele mai multe vrednice de însemnatu. Aşa voru avea lectorii noştrii celu puţin o idee asupra aceloru miraculoase fenomene care ne arată înţelepciunea divină răzbitoare prin lucrările aceloru creaturi ale ei, şi înalţă inima noastră, umplându'ne d'unu simţimântu religiosu către Atotu-puterniculu, a cărui manifestaţiune este gloria naturei."
- va urma -
Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)
marți, 22 noiembrie 2011
Muzica în metalu...
 |
| Poveşti la gura sobei |
"Într'unu articolu, amu vorbitu de muzica care facu munţii; acumu vomu vorbi de muzica care facu metalele.
Mai toţi ştimu că sunetulu unora metale, mai cu seamă aceloru precioase, ce se numescu auru şi argintu, este foarte melodiosu şi plăcutu pentru mulţi oameni; mai plăcutu decâtu orice muzică; daru puţini oameni ştiu, că metalele suntu în stare să scoaţă o adevărată muzică. Despre această muzică curioasă, vomu vorbi acumu.
Fiecare giuvaergiu ştie că, cându punu bucăţi ferbinţi de argintu între bucăţi reci de feru, şi cându se atingu aceste două metale, începu să cânte; adecă scotu un sunetu care seamănă cu cânteculu albineloru. Această descoperire s'a făcutu nainte cu 50 de ani de către unu germanu D. Schvartz. Dânsulu a topitu argintu într'o tigae şi vrându a'l răci curându, a vărsatu argintul topitu pe unu nicovalu de feru rece; daru îndată, cu mirare a auzitu că ease din argintu nişte sunete muzicale şi melodioase care seamănă cu cântecul unui organ. Dacă această descoperire s'aru fi făcutu în timpulu nostru care caută în mesile mişcătoare prezinţa unui spiritu, negreşitu că ar fi zisu atunci că şi în argintulu topitu rezidă un spiritu d'unu celebru muzicantu; daru atunci, lumea era mai prozaică, mai puţin amatoare de spirituri suprenaturali şi aşa a devinatu cauza fizică a acestui fenomenu.
Douăzeci şi cinci de ani mai pe urmă, un anglezu anume D. Arthur Trevelyan a amestecatu c'o vargă de feru, zmoala topită şi pe urmă, prin întâmplare, puindu acestu feru încălzitu tare pe o bucată de plumbu, a auzitu eşindu o strigare extraordinară şi tare; la începutu ş'a imaginatu că este strigare d'ajutoru a vr'unui nenorocitu atacatu de hoţi; daru pe urmă s'a încredinţatu că asta nu era strigare de omu, ci unu glasu foarte ascuţitu scosu d'acestu feru încălzitu tare şi pusu pe plumbulu rece.
Văzând aceasta, D. Trevelyan împreună cu D. Dr. Reid începu să facă experimente cu mai multe metale şi atunci s'a arătatu că toate metalele au unu talentu muzicalu; însă fiecare cântă altufelu (ca şi diferiţi actori în operă) şi această diferinţă depinde pe d'o parte de natura metaleloru şi pe d'altă parte de societatea în care se aflu, adecă cu care alte metale suntu în contactu.
Profesorulu Faraday, celu mai vestitu fizicu din Angliea, a urmatu pe urmă c'o mare exactitate cercetările fizice despre muzica metaleloru, a şi datu lecţiuni publice pentru unu publicu mare despre acestu obiectu (căci în Angliea au oamenii obiceiu a se interesa multu pentru descoperiri noui şi interesante în sfera ştiinţeloru naturale şi exacte).
Faraday a explicatu cauza eşirei acestoru sunete. Adecă, cându unu metalu foarte caldu să întâlneşte c'unu altu metalu rece, atunci celu caldu comunică repede căldura celui rece şi celu rece comunică repede răceala celui caldu (căci metalele suntu conductori buni pentru căldură sau răceală). Această comunicaţiune amicală de căldură, care la noi oamenii se face cu felurimi de vorbe, de îmbrăţişări şi de sărutări, la metale se face acompaniat (însoţitu) de sunetile muzicale. Această muzică a metaleloru, continue până cându metalele şi'au comunicatu unul altuia căldurile loru reciproce. Earna, cându arde cărbunii în sobă, poate oricine să'şi procure o asemenea muzică gratisu. E destulu ca să puie pe unu feru rece, cleştele de alamă galbenă cu care învârteşte focu ca să arză mai bine; cându cleştele suntu tare încălzite, va auzi o muzică foarte curioasă. Daru nu numai diferite metale, ci şi unu singur felu de metalu produce muzica, cându punem o bucată încălzită pe o bucată rece; aşa face argintul cald pus peste argintul rece, sau aramă pe aramă; daru aceste experimente ceru mai multă exactitate.
Eată unele povăţuiri cum 'şi poate procura oricine o asemenea muzică. Să ia cineva cleştele de metalu de la sobă şi să puie căpătâiulu său rece pe masă, pe cându căpătâiulu său celu caldu, să'lu puie pe o bucată de plumbu care însă trebue să fie câtu să poate de dreaptă (plană); atunci îndată să va auzi nişte sunete întocmai ca cându cineva se pregăteşte a cânta o arie muzicală. Dacă va apăsa cineva c'unu acu pe plumbu, sunetulu va fi mai limpede şi mai înaltu; cu câtu apasă mai multu, cu atâtu sunetulu devine mai înaltu şi astfelu 'şi va putea produce prin aceste experimente simple, o "serată muzicală" (cumu zicu acumu la noi traducându cuvântulu: soirée musicale) fără antre, fără osteneală şi fără trebuinţă d'aplaudare; căci metalele suntu artişti foarte modeşti, nu ceru nici unu felu d'aplaudare."
Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)Mai toţi ştimu că sunetulu unora metale, mai cu seamă aceloru precioase, ce se numescu auru şi argintu, este foarte melodiosu şi plăcutu pentru mulţi oameni; mai plăcutu decâtu orice muzică; daru puţini oameni ştiu, că metalele suntu în stare să scoaţă o adevărată muzică. Despre această muzică curioasă, vomu vorbi acumu.
Fiecare giuvaergiu ştie că, cându punu bucăţi ferbinţi de argintu între bucăţi reci de feru, şi cându se atingu aceste două metale, începu să cânte; adecă scotu un sunetu care seamănă cu cânteculu albineloru. Această descoperire s'a făcutu nainte cu 50 de ani de către unu germanu D. Schvartz. Dânsulu a topitu argintu într'o tigae şi vrându a'l răci curându, a vărsatu argintul topitu pe unu nicovalu de feru rece; daru îndată, cu mirare a auzitu că ease din argintu nişte sunete muzicale şi melodioase care seamănă cu cântecul unui organ. Dacă această descoperire s'aru fi făcutu în timpulu nostru care caută în mesile mişcătoare prezinţa unui spiritu, negreşitu că ar fi zisu atunci că şi în argintulu topitu rezidă un spiritu d'unu celebru muzicantu; daru atunci, lumea era mai prozaică, mai puţin amatoare de spirituri suprenaturali şi aşa a devinatu cauza fizică a acestui fenomenu.
Douăzeci şi cinci de ani mai pe urmă, un anglezu anume D. Arthur Trevelyan a amestecatu c'o vargă de feru, zmoala topită şi pe urmă, prin întâmplare, puindu acestu feru încălzitu tare pe o bucată de plumbu, a auzitu eşindu o strigare extraordinară şi tare; la începutu ş'a imaginatu că este strigare d'ajutoru a vr'unui nenorocitu atacatu de hoţi; daru pe urmă s'a încredinţatu că asta nu era strigare de omu, ci unu glasu foarte ascuţitu scosu d'acestu feru încălzitu tare şi pusu pe plumbulu rece.
Văzând aceasta, D. Trevelyan împreună cu D. Dr. Reid începu să facă experimente cu mai multe metale şi atunci s'a arătatu că toate metalele au unu talentu muzicalu; însă fiecare cântă altufelu (ca şi diferiţi actori în operă) şi această diferinţă depinde pe d'o parte de natura metaleloru şi pe d'altă parte de societatea în care se aflu, adecă cu care alte metale suntu în contactu.
Profesorulu Faraday, celu mai vestitu fizicu din Angliea, a urmatu pe urmă c'o mare exactitate cercetările fizice despre muzica metaleloru, a şi datu lecţiuni publice pentru unu publicu mare despre acestu obiectu (căci în Angliea au oamenii obiceiu a se interesa multu pentru descoperiri noui şi interesante în sfera ştiinţeloru naturale şi exacte).
Faraday a explicatu cauza eşirei acestoru sunete. Adecă, cându unu metalu foarte caldu să întâlneşte c'unu altu metalu rece, atunci celu caldu comunică repede căldura celui rece şi celu rece comunică repede răceala celui caldu (căci metalele suntu conductori buni pentru căldură sau răceală). Această comunicaţiune amicală de căldură, care la noi oamenii se face cu felurimi de vorbe, de îmbrăţişări şi de sărutări, la metale se face acompaniat (însoţitu) de sunetile muzicale. Această muzică a metaleloru, continue până cându metalele şi'au comunicatu unul altuia căldurile loru reciproce. Earna, cându arde cărbunii în sobă, poate oricine să'şi procure o asemenea muzică gratisu. E destulu ca să puie pe unu feru rece, cleştele de alamă galbenă cu care învârteşte focu ca să arză mai bine; cându cleştele suntu tare încălzite, va auzi o muzică foarte curioasă. Daru nu numai diferite metale, ci şi unu singur felu de metalu produce muzica, cându punem o bucată încălzită pe o bucată rece; aşa face argintul cald pus peste argintul rece, sau aramă pe aramă; daru aceste experimente ceru mai multă exactitate.
Eată unele povăţuiri cum 'şi poate procura oricine o asemenea muzică. Să ia cineva cleştele de metalu de la sobă şi să puie căpătâiulu său rece pe masă, pe cându căpătâiulu său celu caldu, să'lu puie pe o bucată de plumbu care însă trebue să fie câtu să poate de dreaptă (plană); atunci îndată să va auzi nişte sunete întocmai ca cându cineva se pregăteşte a cânta o arie muzicală. Dacă va apăsa cineva c'unu acu pe plumbu, sunetulu va fi mai limpede şi mai înaltu; cu câtu apasă mai multu, cu atâtu sunetulu devine mai înaltu şi astfelu 'şi va putea produce prin aceste experimente simple, o "serată muzicală" (cumu zicu acumu la noi traducându cuvântulu: soirée musicale) fără antre, fără osteneală şi fără trebuinţă d'aplaudare; căci metalele suntu artişti foarte modeşti, nu ceru nici unu felu d'aplaudare."
sâmbătă, 12 noiembrie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
