Capra Rupi-Capra - A DOUA PARTE

Cerbi şi porci mistreţi în pădure

"Rupi-capra nu aparţine la genul animalelor fricoase cum le produce un pământu şesu despoiatu de munţi. Întocmai cum a observatu Montesquieu: oamenii de ţări şese suntu fricoşi şi cei din munţi suntu curagioşi, asemenea vedemu şi la animale.

Rupi-capra este una din animalele cele mai curagioase. Susu acolo unde nemeţii ameninţă cu sgomotul lor infernal a năvăli peste totu şi a nimici orice întâlnescu pe drumu; acolo pe vârfurile periculoase ale stânciloru ascuţiţi unde poate o pisică aru avea frică să rămâie; în aceste cetăţi naturale parcă neaccesibile de orice fiinţă vie, acolo stă rupi-capra cu o mare mândrie şi'şi bate jocu de gonitorii ei. Daru omul, această fiinţă care, câteodată e mai sfiicioasă decât îngerii şi altădată mai îndrăzneaţă decât diavolii; omul, zicem a cutezatu a urma rupi-capra până în aceste locuri fabuloase, neaccesibile. Nenumeroşii vânători de rupi-capre a plătitu cu viaţa loru, această îndrăzneală; cu toate acestea, mulţi alţii i'au urmatu în această cale periculoasă. Este o atragere misterioasă, neexplicabilă, care atrage pe vânătorulu Alpeloru tocmai către rupi-capra şi locuinţa ei periculoasă. Această circumstanţă a datu locu la multe tradiţiune şi fabule populare în ţările muntoase, unde există rupi-capra. Acolo se zice că satana priimeşte câteodată forma unei rupi-capre şi trage pe omu către dânsu ca să'l pearză. Aşa este omu; cându imprundeţa lui l'a dusu într'o nenorocire, nu zice că elu e culpabilu şi învinovăţeşte pe toată lumea, chearu până la satana. Satana negreşitu că nu este vr'o fiinţă amabilă, cu toate acestea elu e de multe ori foarte nevinovatu, în crimele care le scriemu pe contulu lui, şi elu aru putea zice ca unu omu vestitu: "Suntu rău daru totu suntu mai bunu decât reputaţia mea".

Femela rupi-caprei este mai lesne de prinsu decâtu masculu, căci femelele suntu adunate în grupe împregiurulu puiloru loru, care îngrijescu cu o mare tandreţe, pe cându mascululu petrece o viaţă singuratică în locurile cele mai retrase. Unde s'adună o turmă de rupi-capre femele, acolo pune o santinelă care le înştiinţează îndată cându se arată vr'unu pericolu, atunci toate îndată dau fuga şi se facu nevăzute. Cându aceste animale se vădu tare gonite, se aruncă cu corpulu loru din vârfurile munţiloru la vale, cu o ageritate aşa de admirabilă, încâtu nu'şi facu nici unu rău şi scapă.

Rupi-capra iarna se pogoară mai josu şi vara se sue mai susu; căci ea urmează hotarulu zepezei care şi ea iarna se pogoară mai josu şi vara se sue mai susu. De la luna lui Iunie până la luna lui Septembrie, este etatea de auru pentru rupi-capra, atunci găseşte ea pe munţi păsciunea cea mai plăcută, erburii de munţi cei mai aromatici; se îngraşe şi se face veselă, daru iarna cându munţii suntu acoperiţi cu zăpadă şi nu e păsciune, ea sufere multu, daru totu nu moare; în genere are o viaţă tenace şi se ştie că de multe ori rupi-capra atinsă de glonţulu vânătorului cu burta crăpată, cu maţele atârnate afară, au datu fuga, au săritu peste abisuri efroiabile (terifiante, înspăimântătoare) şi au scăpatu de vederea omului.

Amorulu sexelor se deşteaptă la rupi-capra tocmai la toamnă. Atunci în mijloculu uraganeloru teribile ce domnescu atunci între munţi, parcă toate elementele naturei fiindu în luptă, în mijloculu acestoru lupte zicemu, se urmează şi o luptă furioasă între masculii rupi-capreloru. Femela asistă la aceste scene sângeroase unde vădu cu sânge rece cumu unul şi altulu din adoratorii ei, cadu din vârfulu munţiloru într'unu abisu imensu, împinsu acolo de către rivalulu său, furiosu de dorinţă şi jaluzie. Daru cu celu biruitoru, femela pleacă veselă, şi amândoi se retragu la unu locu singuraticu spre a gusta acolo în tăcere şi solitudine, dulceaţa amorului. La sfârşitulu lui Aprilie, ea fată doi pui. Ea'i hrăneşte cu ţâţă şease luni şi îngrijeşte singură pentru creşterea loru; căci tatălu loru e totudauna necăjitu şi nu va să ştie nimicu de puii săi.  Daru aceşti pui abia că suntu născuţi, că îndată începu să sară peste stânci, şi abisuri urmând muma loru cu o iuţeală încâtu nimini nu poate să'i urmeze. Cându muma loru e prinsă, ei din sine se predau în robie, nevrând ca să se separe de la muma loru nici în viaţă nici la moarte.

Vânătura rupi-caprei este cea mai rea întâmplare în Alpi (munţi); ea este centrulu în împregiurulu căruia se învârteşte toată lumea alpină. Vânătorulu, amu zisu, este trasu în susu c'o putere misterioasă, demonică. Nici unu Urangu, nici o făptură nu este pentru dânsu vr'o împedecare.

Singuru, cu puşca şi unu sacu de pâine pe spinare, cu unu bastonu feratu în mână, începe călătoria sa în această regiune periculoasă unde va rămânea mai multe săptămâni. O dorinţă nerezistibilă, îlu atrage către aceste locuri născute pline d'unu caracteru de majestate şi d'o măreţie sublimă. Daru ce condiţiune mare suntu cerute de la dânsulu ca să reuşească în această  întreprindere periculoasă! Elu trebuie să aibă unu umbletu siguru, nici o urmă de ameţeală, chiaru cându piciorulu său calcă lângă abisuri îngrozitoare; siguru trebue să fie ochiulu său, daru şi puşca sa şi glonţulu său trebuie să fie siguru. Elu ochează totu'd'auna numai capulu sau inima animalului, ştiindu bine că dacă îlu va atinge la unu altu locu, osteneala sa a fostu în deşertu. Daru cându vânătorulu întâlneşte acolo 9 rupi-capre conduse de una care se numeşte "regele rupi-caprelor" care este unu animalu bătrânu, atunci vânătorulu recomandă sufletulu său cerului printr'o rugăciune ferbinte; căci este celu mai mare pericolu d'a goni acestu rege alu rupi-caprei daru cea mai mare glorie aşteaptă pe vânătorulu acasă în sânulu său cându va reveni.

Acestu traiu a întăritu viaţa oameniloru în aceste locuri. Ei au devenitu d'unu caracteru energicu, sobri, întăriţi pentru toate ostenelile, despreţuindu moartea cu desăvârşire, într'unu cuvântu oameni belicoşi apărătorii mari ai libertăţei şi a nedependinţei lor naţionale.

Aru fi de doritu ca în multe ţări să trăiască căprioara ca să devie astu'felu o şcoală de cetăţeni buni."

 Copii cu căprioare de Crăciun

- SFÂRŞIT -

Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)

Capra Rupi-Capra - PRIMA PARTE

Vânatu dupe Rupi-Capre (Antilope rupi-capra)

"Natura a creatu în diferitele sfere ale ei nişte obiecte pe care omulu le'a datu numirea de "nobili", fiindcă suntu lucruri care au în sine ceva distingatu, ceva necomunu şi plăcutu. În regnulu mineralu, oamenii au numitu în toate timpurile: aurulu şi argintulu "metale nobile" daru de cându există o nobleţe, care poate cineva s'o cumpere cu auru şi argintu, de atunci încă cu mai multu dreptu aceste metale meriteză adjectivulu loru de nobili. Între plante putemu zice că palmierile prin frumuseţea şi înfăţişarea loru majestoasă, suntu plante nobile daru şi între animale suntu unele "nobile".
De unu asemenea "nobilu" cu patru picioare, vomu vorbi acumu.
Capra rupi-capra sau capra roşie (Antilope rupi-capra, Chamois, Gemse) este unu animalu, care joacă unu rolu mare în poezia orientală ca şi a unoru populi, locuitorii ţăriloru muntoase.
La întâia vedere, oricine va zice că acestu animalu este unu felu de capră; căci seamănă multu cu capra din munţi cu părulu ei lungu, este şi vecina ei pe munţi între câmpiile de zăpadă şi de ghiaţă unde nu poate să se apropie picioru de omu. Coarnele ei drepte, care au la vârfuri ca nişte cârlige tari şi ascuţite, apoi împregiurarea că n'are barbă, că are ca o vargă oacheşă trasă la botu şi că lângă ochi n'are o groapă mică unde s'adune lacrămile ca la capre; toate aceste împregiurări, zicem, deosebescu multu rupi-capra din capra ordinară. Într'adevăru, acestu animalu are caracterile sale proprii: adecă pelea ei e oacheşă şi netedă, gâtulu ei e lungu şi elegantu ca gâtulu unui cerbu, de dindărătulu coarneloru are ca o groapă adâncă; apoi toată forma corpului loru, elegantu, subţire, făcutu pentru săltare între munţi şi stânci; picioarele sale ţepene şi mlădioase, ne spunu de nişte forţe care nu suntu cunoscute în câmpulu şesu. Ochiulu tare, urechea ascuţită arăt o vigilinţă care n'a dobândit'o spre a se păzi de oameni, ci de alţi gonitori mai iuţi încă decât omul. Dar şi tălpile sale încongiurate cu unu felu de potcoavă naturală de corpu, iaru arătu că acestu animalu e făcutu ca să umble săltându între munţi, stânci şi petre. Ce armonie admirală găsimu între făptura corpului animaleloru şi între loculu unde suntu hotărâte a trăi! În deserta nisipoasă, cămila a priimitu de la Natură o talpă căptuşită cu o periniţă moale; căci altmintrelea, s'aru fi cufundatu acolo; pe cându capra rupi-capra fiindu hotărâtă a trăi pe munţi şi între stânci, a priimitu din mâna Naturei chearu în ziua naşterei ei o potcoavă gata. Chiaru omul de munte care trăieşte lângă rupi-capra, afirmă această înţelepciune a Naturei, căci şi omulu cându cutează a urma drumulu rupi-caprei, a călca locuri atâtu de periculoase fiindu încongiurate de abisuri d'o adâncime de speriatu, atunci încalţă şi elu cizme avându tocuri bătute cu cuie de feru, care împedecă ca să nu alunece, să nu fie prada sigură a unei morţi pripite şi teribile. Printr'această calitate a copiteloru sale, rupi-capra este în stare a umbla pe vârfurile stânciloru celoru mai ascuţite, să stea la o înălţime gigantică, parcă spânzurată între ceru şi pământu, pe o palmă de locu încongiurată de abisurile cele mai adânci, a sălta de la o stâncă la alta c'o exactitate atâta de mare încâtu sare la orice punctu şi îlu atinge. Chearu peste capu unui omu stându în vale, sare din vârfulu munţiloru şi nu face unu pasu greşitu, şi rămâne pe vârfulu capului omului.
Eată în prescurtare istoria unui animalu petrecându o viaţă atâta de interesantă şi de romantică; unu animalu alu căruia vânatu are pentru omu o atragere misterioasă, demonică; căci mulţi oameni au găsitu moartea loru la asemenea vânate. Însă cu toate aceste pericole, omulu simte în sine o dorinţă nerezistibilă a umbla după dânsele, şi într'adevăru abia că omulu a ajunsu în regiunea locuinţei rupicapreloru, şi îndată i se prezintă patria loru cu toată frumuseţea ei măreaţă, i se prezintă toată istoria interesantă, anecdotică a acestoru animale. Călătorulu în aceste locuri d'unu caracteru sălbaticu, se află în societatea vulturului, a ursului oacheşu, a floriloru şi a animaleloru alpine încongiurate d'o zăpadă eternă, care nu se topeşte în mii de ani; într'unu cuvântu: se află în mijloculu unei scene nouă, interesante pentru noutatea şi singularitatea ei."

- va urma -

Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)

Chihlimbarul toamnei...

 

Muzice bizare - I. Munţi care facu muzică - A DOUA PARTE

El Bramador - Chile

"Unu altu asemenea munte muzicalu, descrie voiajorulu anglezu Alexandru Burnes care l'a vizitatu în anulu 1837. Acestu munte se află la o depărtare de 40 mile angleze de oraşulu Kobul în Persiea şi se numeşte Reg-Ravan (muntele mişcătoru). Acestu munte are o înălţime de 400 picioare, o povârnire de 40 grade şi o strată de nisipu albu, pe cându munţii vecinaţi suntu făcuţi de granitu. Aici iaru s'a observatu că, cându un oareşicare număru de oameni s'alunecă în josu peste acestu nisipu, atunci s'aude unu sunetu surdu ca de la o tobă; această observaţiune s'a făcutu deja în secolulu alu 15-lea.

Doi ani 'naintea observaţiunei a D-lui Burnes, unu altu voiajoru anume Charles Darwin a făcutu esperiinţe analoage în valea de la Hili lângă Copiapo. "Cându eramu în acestu oraşu, zice acestu voiajoru, auzeamu pe mai mulţi locuitori d'acolo că în vecinătate se află unu munte numitu El Bramador (urlătorulu). Atunci nu prea amu băgatu de seamă la această naraţiune, însă auzeam că acestu munte este acoperitu cu nisipu şi că acestu zgomotu se aude numai cându se sue oameni pe dânsu; va să zică, nişte împregiurări care se află şi la cei susu numiţi munţi sunători. Daru amu şi observatu la ţărmurile Braziliei că cându calulu meu umbla pe nisipulu grosu d'acolo, amu auzitu unu sunetu particularu, deşi nu prea tare".

Unu altu voiagioru anume D. Carl Meyer pomeneşte d'unu fenomenu analogu care l'a observat la California, adică că cându nisipulu cade josu prin umblarea oameniloru sau a animaleloru, atunci se aude un zgomotu tare ca d'unu clopotu mare.
Deunăzi s'a găsitu unu alu cincilea locu sunătoru pe insula mică Eigg ce se află pe ţărmurile apusene ale Scoţiei. Această insulă este făcută iaru de piatră de nisipu (sigă) albă şi subţire ca făina albă. La fiecare pasu ce amu făcutu pe acestu nisipu, zice geologulu Hugh Miller, amu auzitu unu mare zgomotu. Amu fost cu mai mulţi amici; fiecare din noi a scos unu sunetu particularu, dupe iuţeala şi greutatea pasului său, prin urmare noi toţi împreună prin umbletulu nostru, amu scosu un concertu armoniosu foarte curiosu. Neîncetatu au eşitu din nisipu unu zgomotu repetând "Vu, Vu".
Eată o muzică care o face Natura fără mână de omu; o muzică fără instrumente, fără virtuozi, fără auditoriu şi lucru celu mai bun, fără antreu."

- SFÂRŞIT -

Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)

Muzice bizare - I. Munţi care facu muzică - PRIMA PARTE

Muntele Sinai - Jebel

"Lumea crede de multe ori aceea ce este imposibilu; asta este o greşeală; dară cându crede aceea ce este abia de crezutu, este ertatu; căci de multe ori, aceea ce este astăzi necredibilu, mâine va fi o faptă netăgăduită. În asemenea cazu se află munţii muzicali.

Celu d'întâiu care a vorbitu despre acestu fenomenu curiosu, era voiagiorul germanu Seezen. Elu s'a aflatu pe peninsula Sinai unde este un munte numitu "Djebel Nakus" (muntele Klopotu) despre care se zice de mai multe secule, o tradiţiune populară că în sânul acestui munte este îngropată o biserică a căruia călugări suntu chemaţi la slujbă chiaru prin muntele însuşi, care scoate sunete ca un clopotu.
Dupe voiagiorulu englezu Ward, unu asemenea munte care scoate sunete ca unu clopotu se află lângă oraşulu Tur la ţărmurile Mărei Roşie. Seezen a avutu curagiu şi s'a suitu pe acestu munte pe care l'a găsitu compusu de sigă (peatră nisipoasă) albă şi fragedă care, la amândouă laturile este acoperită parcă cu două panglice de nisipu moale. Acestu voiagioru a auzitu, într'adevăru nişte sunete particolare eşindu din acestu munte. Aceste sunete, întâia oară îi s'a părutu ca un zgomotu micu sau ca unu glasu subţire tremurându care, cându s'a făcutu mai tare, cându mai slabe, cându au încetatu cu totulu şi cându au începutu din nou. Daru cându acestu voiajoru s'a suitu pe vâna de nisipu care se află pe munte, atunci îi s'a părutu că parcă aceste sunete easă de sub picioarele sale. Daru mirarea lui cea mare era, cându s'a urcatu pe vârfulu muntelui şi a mişcatu nisipulu cu mâinile şi picioru. Atunci a începutu să auză un zgomotu aşa de tare şi de infernalu, încâtu îi s'a părutu că parcă pământulu tremură sub dânsulu; voiajorulu a rămasu parcă stâlpitu de surprize şi mirare.

Dupe acestu voiajoru eară a vizitatu acestu munte, anglezulu Gay de la Oxford. Dânsulu descrie acestu fenomenu întocmai ca voiajorulu Seezen, însă zice că glasulu tremurându care a auzitu la începutu, seamănă cu sunetulu unui clopotu.

Alu treilea voiajoru care a vizitatu acestu munte, este locotenentulu anglezu Welsted. Dânsulu zice că muntele sunătoru are o înălţime ca de 400 picioare şi că este în comunicaţiune cu malulu mărei (care se află la o depărtare de 3 1/2 mile angleze) printr'unu şiru de movile de nisipu. Lui i s'a părutu, glasulu nisipului sunătoru întocmai ca glasulu unei arpe numită Arpa lui Aeolus care cântă din sine noaptea; pe urmă cându s'a întăritu, aceste sunete îi s'au părutu ca urletulu unui tunetu de departe, care face că parcă totu muntele tremură. Stânca (peatra) pe care acest voiajoru a şezutu ca să auză această muzică bizară, a tremuratu şi cămilele pe care voiajorii s'a suitu pe munte, au fostu prinse d'o mare spaimă încâtu au vrutu să fugă.

În zilele noastre anglezulu Wart a vizitatu din nou acestu munte curiosu. Dupe dânsulu, drumulu care duce la acestu munte, trece peste o vână de nisipu care să suie încetu de la mare şi umblă pe unu felu de peatră poroasă plină cu aeru, în care vântulu şi apa au şi săpatu nişte vărgi adânci. Una dintr'aceste vărgi care avea o lăţime ca la 15 metre, a mersu până la vârfulu muntelui şi avea o povârnire de un unghiu de 40 până la 45 grade şi era la amândouă laturile parcă închisu cu ziduri naturale compuse de Sigă. La începutu, totu era liniştitu; pe urmă a începutu să se auză unu glasu subţire parcă de muzică care, cându se întări, cându să slăbi şi seamănă multu cu sunetulu unei flaute. Daru îndată, sunetele s'au făcutu atâtu de tare şi de zgomotoase încâtu semăna suneteloru unei orge şi totu muntele parcă a începutu să tremure. Daru a observatu că totudauna eşirea suneteloru era asosită cu o mişcare a nisipului de munte. De câte ori voiajorulu făcea unu pasu nainte, şi nisipulu umblându să se puie la locu a împlini groapa pricinuită dupe pasulu voiajorului, deatâtea ori a eşitu sunete şi glase muzicale din munte, ca şi apa eşind dintr'un izvor. Cu câtu câtăţimea nisipului pusu în mişcare era mai mare, cu atâtu şi sunetele era mai tare, mai pline şi mai melodioase."

- va urma -

Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)