CLXX
Sămânţa nemuririi, iubite, e cuvântul,
Eternul se ascunde sub coaja unei clipe,
Ca-n oul ce păstrează un zbor înalt de-aripe,
Pîn' ce-i soseşte timpul în slăvi să-şi ia avântul;
A fost de-ajuns un nume, al tău, sol dezrobirii,
S-au spart şi veac, şi lume; ţinut prizonier
A izbucnit din ţăndări, viu, vulturul iubirii,
Cu ghearele-i de aur să ne răpească-n cer.
Cine ne puse-n suflet aceste magici chei?
Egali în frumuseţe şi-n genii de o seamă,
Am descuiat tărâmul eternelor idei;
Supremelor matriţe redaţi, care ne cheamă
Din formele căderii, la pura-ntâietate,
Să ne topim în alba, zeiasca voluptate...
Joi, 20 ianuarie 1955
miercuri, 29 octombrie 2008
Sonete de Vasile Voiculescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Ma surprinzi din nou. Si eu iubesc poezia lui Voiculescu, stiu sonetele pe de rost.
Didona... sincer, mă bucur mult că iubeşti poezia şi mai ales că ştii sonetele lui Vasile Voiculescu pe de rost... am prieteni care nu le cunosc şi, am luat hotărîrea de a le face cunoscute pe această cale cît mai multor iubitori de poezie... artă... frumos în general...
Trimiteți un comentariu