Evanghelia după Nichita de Dorin Ştef

III. OPERA SA MĂRTURISEŞTE

1. Student fiind, s-a dus, emoţionat, la Ion Barbu. Marele poet-matematician i-a cerut să-şi deşarte buzunarele. “Acuma hai să ne împrietenim cu manuscriptul”, a zis, citind şi recitind cu glas tare poeziile palidului ploieştean.
2. În final, a rostit stupefiat: “Se vede că iubeşti poezia, dar, dragul meu, ascultă-mi sfatul: lasă-te! N-ai nici o picătură de talent, dar ştii, niciuna..”
(Gheorghe Tomozei, Scriu Nichita, în Album, 1984, p. 405)
3. Nichita n-a fost dezamăgit şi nici nu s-a supărat pe bătrân. L-a iubit în continuare tot restul vieţii.
4. După tainice şi lungi experienţe în laboratoarele alchimiei, căutând piatra filosofală, Nichita a descoperit secretul transformării cuvintelor în poezie.
5. Preoţii templului îl întrebau: “Ei, ce vezi, spune-ne, spune-ne!” “Văd cuvinte”, a răspuns Nichita. “Spune-le, spune-le”, l-au îndemnat preoţii. Dar el a tăcut sub ciocârlii ca şi-nainte.
(Ce?, vol. Necuvintele, 1969)
6. Avea de învăţat şi limba îngerească, limba în care cuvintele se leagă între ele după regulile unei gramatici inedite.
(Eugen Simion, O neasemuită vorbire, în Album, 1984, p. 244)
7. Dar n-a fost de-ajuns. Pentru ca opera sa să dureze, avea nevoie de o jertfă pe care să o îngroape la temelie, după cum săvârşise ritualul un alt meşter de mănăstiri.
8. De aceea, imaginile sale poetice au fost însufleţite cu preţul pierderii vieţii sale personale. Condeescu depune mărturie:
9. “El a acceptat să «moară» încă din timpul vieţii, trăind numai pentru cuvinte, jertfindu-se pe sine, schimbându-se în cuvinte, în speranţa de a supravieţui spiritual prin creaţia sa, care-l va renaşte perpetuu…”
(Alexandru Condeescu, Ordinea cuvintelor, 1985, p. 33)
10. Abia atunci a cutezat să strige: “Te iubesc, prezent al vieţii mele”. Şi strigătul i s-a desfăcut în comete.
(Îndoirea luminii, vol. Dreptul la timp, 1965)
11. Cuvintele lui s-au desfăcut în silabe şi în litere. Nichita povesteşte: “Luam câte o literă în mână, pe A să zicem, şi o ridicam sus, în dreptul ferestrei.
12. Îi vedeam scheletul subţire de hipocamp, şi, deodată în vis, mi-am dat seama că A este o literă a tuturor literelor lumii”.
(Despre limbajul artistic, în Respirări, 1982)
13. Biograful său, Condeescu, scrie: “Prezenţa sa se identifică cu însăşi starea de graţie uluitoare şi fascinantă,
14. căci omul trăia permanent întru receptarea tensiunii poetice transformând prin metaforă lumea reală în miracol, făcând-o mai amplă şi mai plină de mister, deplasându-i limitele, conferindu-i măreţie”.
(A. Condeescu, Ordinea cuvintelor, 1985, p. 28)
15. Nu încape îndoială: “Opera sa mărturiseşte şi va mărturisi pentru el în veac”.
(Neculae Crişan, în Album, 1984, p. 285)
16. “Uneori, rareori, Poezia se face om pentru a cunoaşte, în carnea şi sângele său, în nervii săi, trăirea condiţiei umane”.
(Paul Georgescu, în România literară, 15 dec. 1983)