Un strop de răcoare pentru o zi toridă de vară...

Romanţa verii de Nichifor Crainic

"Ţi-aduci aminte vara când tânărul noroc
Ne pârguia iubirea cu dogoriri de foc? Rotunda nesfârşire de-azur ne-nfăşura,
Şi albul feţii tale de dor se-mpurpura.

Făptura ta cu linii curgând în mlădieri
Şi cu mişcări agale topite-n adieri
Se profila armonic pe dulcile-arătări
De dealuri ondulate în adâncimi de zări.

Te dăruise firea cu farmec ne-ntrecut
Şi, bună ca pământul din care ne-am născut,
Împrăştiai în preajmă un har nelămurit
De roade pârguite pe dealul însorit.

Colina înflorită sub cerul străveziu,
Visând în val de ceaţă subţire şi-albăstriu,
Te-nvăluiam, frumoaso, ca-ntr-un fantastic fald
În larga revărsare a sufletului cald.

O boare răcoroasă din umbra de molizi
Mi te-a făcut deodată frumoşii ochi să-nchizi
Şi-n fâlfâirea clipei, adânc ai suspinat, -
Pe gura ta, suspinul eu trist l-am sărutat.

Şi-n vara când un soare fecund ne-nfăşura
Şi inimile-n pârgă de dor le-nflăcăra,
N-am presimţit că-n ceaţa de toamnă şi-n pustiu
Norocul nostru, scumpo, brumat de timpuriu."