Câteva notiţe istorice asupra naturei poamelor noastre...

"Nu poate cineva să determine patria poamelor şi a perilor. Opiniunea generală este că, poamele noastre provin din Armenia; însă e probabil că naintea timpurilor istorice au crescut poame sălbatice şi în partea meridională a Europei, pe când poamele nobile prin cultură au venit la Europa din orient prin intervenirea Elenilor şi a Romanilor. Dar în tot orientul, Asia Mică a fost ţara unde cultura poamelor era foarte naintată. Chiar din timpul lui Moise se găsesc legi şi ordine, care au drept scop, cultura poamelor. Din poamele noastre găsim în Biblie pomenind de meri şi de gutui. Profetul Ioel (1, 12) zice: "Meri, rodii şi curmali s'au uscat pe câmp". Şi Solomon în sentinţele sale zice: "O vorbă vorbită la timpul ei, seamănă cu mărul de aur (gutuia) în vase de argint". Căci în Asia Mică gutuile ajung la o frumuseţe admirabilă. Dar şi la Eleni, cultura poamelor era în floarea ei foarte de timpuriu. Între arborii care Homer îi numeşte din grădina lui Laertos, se găsesc meri, peri şi gutui. Legile lui Draco în Atena vorbesc despre cultura poamelor. Operaţiunea altoirei poamelor este atribuită lui Eumolpus. Insula Tasos era în antichitate vestită pentru perele ei cele gustoase. O naintare mare a primit cultura poamelor în Elada, după expediţiunea lui Alexandru cel mare în Asia. Dar dintre toate poamele, gutuia era cea mai stimată. Ea a jucat un rol mare în poezia orientală şi în mitologia Elenă. Gutuia era privită ca simbolul amorului, dar şi ca poama discordiei (de ceartă) lui Eris. Numele grecesc pentru gutuie adică Cydonia, provine din oraşul Kidon unde cultura gutuilor a început a se urma în Elada.
E ştiut că Romanii erau mult amatori de grădini şi că au cultivat cu mare zel toate felurile de poame, mai cu seamă de când au îmbogăţit grădinile lor cu felurimi de poame nobile care au adus la Europa din Asia Mică. Aşa vorbeşte Pliniu de 41 feluri de peri, 36 feluri de meri şi 6 feluri de gutui. Perii erau la Romani (ca şi acum în Italia) mai stimaţi decât merii. Dar gutuii îi puneau Romanii nobili în casele lor pentru odoarea lor plăcută (tot ca şi acum în Italia) sau că le puneau pe capitele divinităţilor lor drept veneraţiune.
Dar şi Germanii vechi aveau deja în timpul lui Tacit grădini de poame şi poamele formau un articol important în mâncarea lor de toate zilele. Dar ei cunoşteau numai puţine feluri de meri ordinari care n'au putut fi egali cu merii cultivaţi din Italia, de aceea Romanii numeau merii din Germania: meri sălbatici (Poma agrestia). În timpul lui Carol cel mare, s'au găsit în Germania şi Franţa felurimi de poame cultivate şi chiar Împăratul Carol era un amator de poame şi a introdus în Franţa şi Germania poame nobile din Italia şi Spania. El a ordonat ce fel de poame să se puie în grădinile sale imperiale care încongiura palaturile lui; între aceste poame figurau mai cu seamă peri şi meri. În toţi anii trebuia ca îngrijitorii grădinilor sale să'i trimiţă o listă de toate poamele care se cultivau acolo. Carol a ordonat de s'a preparat din zeama de pere şi de mere un fel de vin (cider) care a avut onoarea a figura şi la masa imperială. Mai pe urmă găsim şi alţi Împăraţi Germani urmând exemplul lui Carol cel mare în raportul iubirei de poame şi de cultura lor. Frederic I a ordonat ca, când strică cineva un pom, să plătească stăpânului lui venitul lui de zece ani; dar în secolul al XIII-lea, fapta de stricăciunea arborilor era privită ca o crimă mare încât legea ordona să se taie mâinile la un asemenea om. O altă lege ordona ca, când se însoară cineva, să sădească doi arbori de poame, parcă vrând ca împreună cu înmulţirea oamenilor, să se înmulţească şi arborii de poame.
O mulţime de poame şi de peri nobili care există acum mai în toată Europa, provine din Franţa adică din grădina de Montreuil şi Carthause unde Ludovic XIV a ordonat de s'a cultivat felurimi de poame nobile. Grădinarii cei mai vestiţi care au figurat acolo, erau Duhamel şi Girardot care au şi publicat diferite opuri ştiinţifice asupra poamelor. Spre exemplu Duhamel vorbeşte de 150 speţe de peri şi meri. Iată că timpul lui Ludovic XIV a îmbogăţit nu numai bibliotece cu suave flori de poezie, ci şi mesile oamenilor cu poame dulci. Acum în Anglia, Germania şi Franţa cultura poamelor a ajuns la cel mai mare grad de perfecţiune. Se cunosc acum sute de speţe de peri, de meri ş.c.l. Mărimea acestor poame este extraordinară şi gustul lor delicios. Mâncând d'o asemenea poame poate să înţeleagă cineva cum moş Adam n'a rezistat d'a mânca o poamă din Paradis, măcar că a ştiut ce pedeapsă mare îl amerinţa."

Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)