"Subu un caracteru cu totulu diferitu ni se prezintă muntele Sinai. Sinaiulu era rezidenţa culturei ideii sublimului în religiune, însoţită cu sistemulu monoteismului.
Într'adevăru, când oamenii au intratu în faza cea după urmă a dezvoltărei ideii religiunei; când au înţelesu că nici ideea unei fiinţe umane, câtu de ideală ar fi, nu e de ajuns a prezenta ideea Creatorului; când fiinţa divină s'a prezentat sub imagina pură, spirituală şi infinită; numai atunci religiunea a devenitu o veritate şi divinitate, a devenitu demnă d'a fi creatoare lumei şi umanităţei.
Acestu cultu al sublimului, muntele Sinai era legănulu lui. Religiunea bazată pe sistemulu monoteismu (d'unu singuru Dumnezeu) e născută pe acestu munte. Flamele care, după biblie, au încongiuratu revelaţiunea lui Iisus pe muntele Sinai, au fost făcliile care au inauguratu o epocă nouă luminoasă în cultura omenească. Divinitatea nu mai are o fiinţă umană înzestrată cu superstiţiile şi defectele oameneşti. Cerulu s'a depopulat de atâţia "crai" care nu făcea altu nimicu decât mânca Ambroziea, bea Nectar şi făcea curte la drăgăstoasele-zeităţile lor soţii, care nici ele nu erau modelulu onestităţei şi a fidelităţei conjugale.
Dar şi caracterulu geograficu şi fizicu al acestoru doi munţi, este conformu cu misiunile loru istorice. Peizagiulu (ţărăniea) împregiurulu muntelui Olimpu, înfăţişează caracterulu frumuseţei; pe cându peisagiulu împregiurulu muntelui Sinai, înfăţişează caracterulu sublimului; acolo (la Olimpu) este o ţară fertilă, acoperită cu toate nenumeroasele şi admirabilele ornamente florale, care le produce Natura în câmpiile Eladei; dar aici (la Sinai) este o desertă grozavă, o solitudine spăimântătoare şi toată măreaţa întindere înfiorătoare şi sublimă a unei infinităţi fără margine, unde se vede numai cerulu d'asupra şi un oceanu de nisipu dedesubtul nostru. Aceste două peizaje, amu zisu, sunt conform cu caracterile amândororu religiuni proclamate peste aceşti doi munţi. Păgânismul Elenic cu multele zeităţi ale lui, a mângâiatu simţurile; această religiune era parcă o grădină plină de variabile flori frumoase şi odorante, ca şi câmpulu împregiurulu Olimpului. Zeităţile Mitologiei s'au bucurat d'o viaţă materială şi simţuală, prin urmare acestu cultu a invitatu şi pe oameni d'a se bucura d'o asemenea vieaţă, a căuta şi a găsi în această vieaţă pământească, fericirea finală şi scopulu existenţei. Împregiurări cu totulu contrarie le găsimu la religiunea predicată pe muntele Sinai, cu ideea sa covârşitoare d'unu singuru Dumnezeu, nematerialu şi nefinitu. Această religiune n'a mângâiatu simţurile noastre animale şi din contra n'a încetatu a predica lupta fiinţei noastre morale în contra acestor simţuri animale. Omulu biblicu nu este omulu simţual "în chipu şi imagiulu Divinu, zice biblia, a creatu Dumnezeu pe omu". Astă frază este adevărată diplomă de nobleţe a genului umanu. Dară precum pretutindenea "nobleţea obligă"; aşa ne'a obligat această nobleţe a semănărei imagiului nostru cu acela alu divinităţei, ca să semănămu divinităţei, nu numai în exterioru, ci şi cu fiinţa noastră interioară şi morală. Dar imaginaţiunea noastră aflându'se naintea ideii infinite a Dumnezeului biblicu, simţimu câtu de mici şi nimicu suntemu naintea acestei idei covârşitoare, naintea acestui oceanu fără margine, întocmai ca cându ne aflămu naintea oceanului sau naintea desertei infinite.
Eată diferenţa între Olimpu şi Sinai.
Dar şi evenimentele cărora erau supuşi aceşti amândoi munţi în seculii ce au urmatu mărimea loru istorică şi decadenţa loru, sunt iar conformu cu cultulu frumosului sau al sublimului, cărora erau consacratu unu sau altu. Olimpulu, după căderea păgânismului, a căzutu în uitare totală. Veneraţiunea lui antică, s'a perdutu cu totulu acumu; asta este soarta frumosului, la cultura căruia era consacratu. Oare nu vedem prin lume în toate zilele că o fiinţă adorată altădată pentru frumuseţea ei, îmbătrânindu'se, este uitată cu totul de toţi adoratorii ei de nainte? Dar cultulu sublimului este neperisabilu; sublimulu nu se îmbătrâneşte niciodată; infinitulu rămâne infinitu în eternitate. De aceea şi Sinai, acestu nemuritorulu altarulu al cultului sublimu, a rămas în veneraţiunea sa chiar după căderea naţiunei, în sânulu căruiu a statu altă dată mare şi florindu; chiar după schimbarea ideii primitive a cultului lui Iisus predicatu pe vârful său. Sinagoga, Biserica şi Geamia, se uită şi acumu cu veneraţiune la acestu munte. Sinai şi Sion, suntu stele lucitoare în cerulu religiuniloru moderne care domnescu în lumea civilizată şi semi-civilizată. Sinai este veneratu şi acumu ca poarta sanctă, prin care, nainte atâţia mii de ani, s'a aşezatu o comunicaţiune între ceru şi pământu; de unde omulu a priimitu de la ceru lumina adevărului, şi de unde a aflatu adevăratulu secretu al misiunei sale nu ca o fiinţă simţuală ci ca o fiinţă pură morală, imagiul creatorului etern manifestându'se în toată gloria sa pe muntele Sinai."
- SFÂRŞIT -
Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu