"Deunăzi ne'a întrebatu un Amicu: dacă ideea frumuseţei şi a sublimului, aceste două idei psihologice, fundamental înăscute în noi; dacă, zicemu, aceste două idei se raportă şi la sfera religiuniloru oameneşti. Noi amu răspunsu că, nu numai că joacă unu rolu mare în religiunile oameniloru, ba încă toată dezvoltarea geniului umanu în sfera ideiloru superioare care legu omu cu Dumnezeu, adecă în sfera religiuniloru; toată istoria acestei dezvoltări, este bazată asupra numitelor două idei fundamentale; a frumuseţei şi a sublimului; amu rezumatu această idee în forma unei comparaţiune între Olimpu şi Sinai. Eată această comparaţiune.
Genulu umanu în calea dezvoltărei sale, a urmatu totu acelaşu drumu care'l urmează individulu umanu în calea dezvoltărei existenţei sale individuale. Copilulu n'are nici unu simţimântu pentru ideea sublimului, daru are unu mare simţimântu pentru ideea frumosului. Copilului îi place jucăriile; omului mare îi place lucruri serioase. Jucăriile sunt simbolul frumuseţei; seriozitatea este simbolulu sublimului. Şi animalele au simţimântulu frumosului. Calului s.e. îi place şi e mândru când să vede împodobitu cu hamurile frumoase. În Elveţia au obiceiu că atârnă împregiurulu gâtului vacelor o împodobire de lucruri sunătoare şi lucitoare, apoi s'a văzut că, cându s'a luatu unei vaci asemenea podoabă, animalul s'a bolnăvitu şi a murit de necaz de ce l'a despoiat d'această podoabă frumoasă? Eată simţimântulu frumosului la animalu. Dar nici unu animalu n'are simţimântul sublimului. În speţa omenească vedem că sexulu femininu posedă multu din simţulu frumosului, pe când sexulu masculinu posedă mai multu simţulu sublimului, fiindu că sexulu masculinu are o inteligenţă superioară multu mai dezvoltată decât sexulu femininu. Măcaru să George Sand şi alţi autori care scriu cărţi pentru "emancipaţiunea femeii", zicu în contra. Dar şi la diferiţi populi şi diferite rase de oameni vedemu că, cu câtu populu sau rasa este mai dezvoltată în inteligenţă, cu atât simţimântulu sublimului este mai dezvoltatu la dânsu. Chiar şi populii sălbatici care umblă goi, le place a atârna pe gâtul sau în nasulu lor, nişte bucăţi lucitoare de metal sau de sticle, ca să se facă (după ideea loru) mai frumoşi; dar nici unulu dintr'aceşti populi, nu posedă ideea sublimului; de aceea ideea civilizaţiunei îi lipseşte cu totu; căci ideea civilizaţiunei, şi toate virtuţile oameneşti depindente de dânsa, facu parte de ideea sublimului.
Relaţiunea între omu şi creatorul său, a urmat totu acelaşi drumu ca relaţiunea între omu şi geniul său propriu. Fiecare din noi are geniulu său, însă la unulu geniulu vorbeşte în poezie, la altu în sentenţile filosofice; celu d'întâiu este poeticu, liricu, este un Apolon, zeetatea frumosului; pe când celu d'alu doilea este un Jupiter, zeetatea sublimului. Această relaţiune de omu cu geniulu său, se manifestă întâia oară în literaturile populiloru. Populii tineri cântă, facu poezie şi adorezu frumuseţea; tocmai cându aceşti populi s'au dezvoltat, tocmai cându inteligenţa loru îi a adusu în calea progresiilor către adevărata civilizaţiune, tocmai atunci începu a scrie proză; tocmai atunci cultulu sublimului şi a infinitei raţiune, s'a întocmitu la dânşii. Acestu raportu progresivu între omu cu geniulu său, între naţiunile cu literaturile loru; acestu raportu, zicemu, îlu vedemu arătându'se şi în ideea religiunei, adică în raportu între omulu şi creatorulu său.
Omulu primitivu, şi câtu de primitivu şi sălbaticu aru fi, totu are o idee vagă că există o divinitate care l'a făcutu, adică o fiinţă mai puternică decâtu dânsulu. Omulu simte în totu minut că el nu este o fiinţă infinită care posedă omniputinţa lumei; elu simte că e făcutu, prin urmare trebue să existe o altă fiinţă care l'a făcutu, care este creatorulu său. Populii păgâni barbari, au căzutu în absurditate d'a venera ca zeitatea loru, nişte fiinţe animale, multu mai inferioare decât dânşii. De aceea vedemu că Egipţienii au veneratu boulu Arisu, reptilulu Crocodilu sau pasărea Ibisu (Ibis religiosa) sau şarpele Tifonu ş.c.l. Dar şi aceste idei absurde avură, la începutu, oareşicare urme d'o idee raţionabilă şi justă; adică oamenii au veneratu în aceste animale ori o putere covârşitoare, monstruoasă şi teribilă, precum la boulu Arisu sau la Crocodilu, sau la şarpele Tifon; pe cându altă dată au veneratu în regnulu animalu unele fiinţe dreptu recunoştinţa pentru facere de bine ce au văzut de la dânsele. Aşa s.e. pasărea Ibisu a fost venerată pentru facerea de bine că curăţă ţara de felurimi de insecte şi reptile vătămătoare şi periculoase. Această stare de religiune, că omulu a venerat animalele ca zeitatea lui, era starea cea mai inferioară şi cea mai degradantă pentru om."
Relaţiunea între omu şi creatorul său, a urmat totu acelaşi drumu ca relaţiunea între omu şi geniul său propriu. Fiecare din noi are geniulu său, însă la unulu geniulu vorbeşte în poezie, la altu în sentenţile filosofice; celu d'întâiu este poeticu, liricu, este un Apolon, zeetatea frumosului; pe când celu d'alu doilea este un Jupiter, zeetatea sublimului. Această relaţiune de omu cu geniulu său, se manifestă întâia oară în literaturile populiloru. Populii tineri cântă, facu poezie şi adorezu frumuseţea; tocmai cându aceşti populi s'au dezvoltat, tocmai cându inteligenţa loru îi a adusu în calea progresiilor către adevărata civilizaţiune, tocmai atunci începu a scrie proză; tocmai atunci cultulu sublimului şi a infinitei raţiune, s'a întocmitu la dânşii. Acestu raportu progresivu între omu cu geniulu său, între naţiunile cu literaturile loru; acestu raportu, zicemu, îlu vedemu arătându'se şi în ideea religiunei, adică în raportu între omulu şi creatorulu său.
Omulu primitivu, şi câtu de primitivu şi sălbaticu aru fi, totu are o idee vagă că există o divinitate care l'a făcutu, adică o fiinţă mai puternică decâtu dânsulu. Omulu simte în totu minut că el nu este o fiinţă infinită care posedă omniputinţa lumei; elu simte că e făcutu, prin urmare trebue să existe o altă fiinţă care l'a făcutu, care este creatorulu său. Populii păgâni barbari, au căzutu în absurditate d'a venera ca zeitatea loru, nişte fiinţe animale, multu mai inferioare decât dânşii. De aceea vedemu că Egipţienii au veneratu boulu Arisu, reptilulu Crocodilu sau pasărea Ibisu (Ibis religiosa) sau şarpele Tifonu ş.c.l. Dar şi aceste idei absurde avură, la începutu, oareşicare urme d'o idee raţionabilă şi justă; adică oamenii au veneratu în aceste animale ori o putere covârşitoare, monstruoasă şi teribilă, precum la boulu Arisu sau la Crocodilu, sau la şarpele Tifon; pe cându altă dată au veneratu în regnulu animalu unele fiinţe dreptu recunoştinţa pentru facere de bine ce au văzut de la dânsele. Aşa s.e. pasărea Ibisu a fost venerată pentru facerea de bine că curăţă ţara de felurimi de insecte şi reptile vătămătoare şi periculoase. Această stare de religiune, că omulu a venerat animalele ca zeitatea lui, era starea cea mai inferioară şi cea mai degradantă pentru om."
- va urma -
Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu