Definiţie...

Dragostea - rădăcina şi izvorul binelui - Sfântul Ioan Gură de Aur

joi, 18 august 2011

Olimpul şi Sinai. Sau cultul frumuseţei şi cultul sublimului. O paralelă filosofică. A DOUA PARTE


"Unu gradu mai superior în dezvoltarea ideii religiunei, îlu găsimu de faţă, cându umanitatea s'a lepădatu d'aceste idei foarte degradante d'a numi pe unu animalu Dumnezeulu şi Creatorulu lui şi făcându unu pasu mai nainte, au adoptat chiaru fiinţe umane dreptu zeitatea.
Acestu pasu progresivu, îlu găsimu în Mitologia Elenă. Religiunea Elenă, câtu de bogată era în fiinţe divine, cu toate acestea, nu găsim într'însa nici măcar un singur animal venerat ca o zeitate, ci toate divinităţile Mitologiei sunt nişte fiinţe umane.
Aceste fiinţe care, după ideile Elenilor, au împreunatu în existenţa loru şi natura umană şi natura divină; aceste fiinţe, zicemu, negreşit a trebuit să figureze ca fiinţele umane cele mai perfecte, cele mai superioare dintre oameni, ca nişte ideale oameneşti. Daru la Eleni, la acestu populu simţualu, dedatu cu totulu culturei frumuseţei, şi a mărimei materiale vizibile, idealele loru s'a raportatu numai la înfăţişarea exterioară. De aceea, vedemu că Jupiteru (Joe) au fostu prezentatu ca idealul unui suveranu, plinu d'o majestate măreaţă. Ca unu suveranu, cum zice Sheakspear, care este rege de la capu până la vârfulu degetelor. Apolon, zeitatea frumuseţei bărbăteşti, era prezentatu ca tânărulu celu mai frumosu şi cel mai elegantu, pe cându Venus (vinera) a prezentatu idealulu frumuseţei femeeşti. Erkulu înfăţişa idealulu forţei musculare; Mars, idealulu curagiului; miculu mişelu "Amor" era idealulu simţului amorului sexului şi întocmai ca în lumea reală amorulu este efectulu, putemu zice, actulu alu doilea alu admiraţiunei frumuseţei, aşa şi Elenii au prezentatu amorulu ca fiulu lui Venus (alu frumuseţei); l'a prezentat cu un arcu şi săgeată. În timpurile primitive d'atunci, acestea erau armele fiului lui Venus; dacă făcătorii mitologiei, aru fi trăitu în timpulu nostru, mai cu seamă la noi, aru fi datu alte arme în mâinele lui Amor; îi ar fi datu în mână s.e un sacu cu galbeni. Asta este în timpulu nostru o armă multu mai puternică pentru izbutirile în amoru, decât arcu şi săgeata. Dar să ne întoarcem la chestiunea noastră.
Zeităţile Eleniloru, aceşti suverani ai Olimpului, avură calităţile şi viciurile lor. Conform cu rolu de suverani care au jucatu, ei au trebuitu să aibă şi slăbiciunile care (cel puţin în timpul d'atunci) erau obicinuite a le vedea în vecinătatea tronului.
În Asia, mai toată istoria a dinastiiloru domnitoare era şi mai este o tristă serie de crime şi de viciuri. De ce daru în Olimpu, în această rezidenţă a atâtora suverani uşori, să lipsească viciuri şi crime? De aceea găsimu în Mitologie într'adevăru menţionate atâta viciuri galante care au produsu şi crime. Nouă ni se pare ciudatu aceasta; fiindcă suntem obicinuiţi a ne prezenta sub imagina divină, fiinţa spirituală cea mai perfectă; dară Eleniloru, aceasta nu s'a părutu aşa. Ei n'au fostu în stare a se sui în ideea lor la concepţiunea unei fiinţe sublime, infinite şi perfecte cu perfecţiunile absolute. Căci această fiinţă aru necesita a fi superioară tuturora, aru necesita a fi singură divinitate, o idee contrară a sistemului politeismu (cu multe zeităţi) d'atunci.
Repetămu daru şi zicemu că locuitorii divini ai Olimpului, erau convivi veseli, frumoşi şi plăcuţi, dar nicidecum sublimi; căci erau plini de viciuri şi de imperfecţiuni, apoi un lucru imperfectu, nu poate fi infinitu, nu poate fi sublimu. Aşadar Olimpulu era rezidenţa culturei ideii frumosului în religiune, însoţită cu sistemulu politeismului."
- va urma -
Izvor: Isis sau Natura Jurnal pentru Răspândirea Ştiinţelor Naturale şi Exacte în toate clasele de Dr. Iulius Barasch (Anul 1858)
 
Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...